22 de concurenți se luptă pentru premiul de originalitate la Românii au talent!

Au crezut în șansa lor, și-au găsit curajul de a urca pe scenă, au impresionat și au ridicat publicul în picioare. Acum a venit momentul să ducă spectacolul la un alt nivel.

Vinerea aceasta, 22 dintre concurenții care au reușit să obțină DA-urile juraților vor lupta pentru premiul de originalitate. Participanți spectaculoși care au avut viziunea de a pregăti momente neașteptate vor avea acum nevoie de susținerea celor de acasă. Cei care au urmărit emisiunea cu sufletul la gură, în fiecare săptâmănă, au acum puterea de a decide cine va câștiga premiul de 10.000 de euro.

De-a lungul a cincisprezece săptămâni de preselecții, pasiunea și munca s-au îmbinat în momente unice care i-au făcut pe cei din sală să aplaude, iar pe cei de acasă să-și exprime aprecierea. Mâine seară, spectacolul ajunge în etapa în care voturile primite vor face diferența.

”Viața e un șir lung de victorii și înfrângeri. Din înfrângeri..înveți!”, declara Andi Moisescu într-una din edițiile acestui sezon. Însă, pentru deschizătorii de drumuri care vor intra în lupta pentru premiul de originalitate, înfrângerea nu-și va găsi locul în această ediție: este șansa lor de a câștiga votul telespectatorilor.

Scena este a lor, votul le aparține celor de acasă! Nu ratați vineri, de la 20:30, ediția specială în cadrul căreia se va decide câștigătorul premiului de originalitate.

Vrei sa fii la curent cu noile stiri? Da-ne un like!