Yassin Mohamad, preacinstit de Traian Băsescu, reținut de procurorii DNA

Yassin Mohamad, preacinstit de Traian Băsescu, reținut de procurorii DNA
loading...

Prea cinstitul doctor Yassin, trimis de Băsescu în 2005, să negocieze cu răpitorii jurnaliștilor români, în Irak, a fost reținut vineri, pentru 24 de ore de către procurorii DNA, pentru că i-a cerut lui Omar Hayssam, 2 milioane de euro ca să-l scape de închisoare.

Yassin Mohamad, catalogat de Băsescu, ”beneficiarul cinstit” al averii lui Omar Hayssam, este la un pas de a fi arestat preventiv. Și asta după ce Hayssam l-a denunțat la DNA.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la datele de 02.04.2015, respectiv 03.04.2015, a inculpaților: YASSIN MOHAMAD, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, TAHLI FADEL, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

În perioada octombrie 2014 – martie 2015, inculpatul Yassin Mohamad, în mod direct și prin intermediul inculpatului Tahli Fadel, a pretins de la doi denunțători, suma de aproximativ 2.000.000 euro, prevalându-se de influența exercitată asupra organelor judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare aplicate unui condamnat, și el denunțător în cauză, cu consecința punerii în libertate a acestuia din urmă.

Inculpaților Yassin Mohamad și Tahli Fadel li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 03 aprilie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Yassin Mohamad a fost cel care a mers în Irak ca să negocieze cu răpitorii, eliberarea jurnaliștilor români. Băsescu l-a trimis pe Yassin să se ocupe de recuperarea românilor.

După ce Hayssam a fost arestat, averea acestuia a revenit în mod subit lui Yassin.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*