Valentina Pelinel a fost cât pe ce să apară într-o reclamă alături de George Clooney

Valentina Pelinel a fost cât pe ce să apară într-o reclamă  alături de George Clooney
loading...

Valentina Pelinel demonstrează sâmbătă, la Dincolo de aparențe, că este o femeie nu doar extraordinar de frumoasă, ci și foarte sinceră și împăcată cu tot ceea ce a trăit.

În ediția de sâmbătă a emisiunii, ea îi va dezvălui Florentinei Fântânaru cât de aproape a fost de a apărea într-o reclamă alături de George Clooney, care au fost complexele pe care le-a avut, dar și momentele dureroase prin care a trecut atunci când și-a pierdut tatăl, răpus de cancer.

„I-am simțit lipsa în toate momentele de glorie și în toate momentele grele”, povestește Valentina.

Mama ei a știut însă să îi dea adolescentei de atunci aripile de care avea nevoie, iar ea a devenit o femeie sigură pe ea.

„Am fost o fată săracă. Altfel am văzut viața și altfel am apreciat fiecare dolar câștigat”, declară Valentina.

„Eu am plecat în viață singură, cu gândul că eu pot să fac orice, eu pot să dărâm munți”, mai spune invitata, care găsește mereu puterea de a trece prin orice situație, oricât de dificilă ar fi.

„Pentru mine, faptul că am fost căsătorită și-am divorțat e o parte din viața mea și m-a ajutat să devin mai matură. Nu pot să zic că regret nici că am divorțat, nici că m-am căsătorit”, mărturisește ea.

Cea care a cunoscut faima pe podiumuri celebre recunoaște că în adolescență nu se vedea frumoasă, pentru că era foarte slabă și foarte înaltă, iar ceilalți copii râdeau de ea.

Nu de puține ori, Valentina purta la școală două perechi de pantaloni, ca să pară mai plinuță.

Ce a făcut atunci când, în timpul unei prezentări de modă, i-a căzut fusta, dacă este geloasă și de ce nu este de acord ca mama ei să se recăsătorească, sâmbătă, de la 13:00, la Antena Stars.

Categories: SHOWBIZ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*