Valentin Butnaru, botezat de părinți, după numele Sfântului Valentin

Valentin Butnaru, botezat de părinți, după numele Sfântului Valentin
loading...

Valentin Butnaru, prezentatorul Observatorului orei 6 de la Antena 1 recunoaște că părinții l-au botezat așa după numele Sfântului Valentin.

Lucru care de-a lungul anilor i-a adus numeroase întâmplări amuzante sau diverse porecle tematice.

”Făptașul a fost de fapt nașa mea de botez, cea care a realizat ca noi, ortodocșii, îl sărbătorim pe Sf. Valentin pe 16 februarie. Așa am ajuns să fiu “prejudiciat” de mic, fiindcă nu am avut două zile pe an pentru cadouri, ci doar una”, glumește Vali Butnaru.

Știristul de la Antena 1 recunoaște că de-a lungul timpului numele i-a adus și diverse porecle.

Am fost strigat Cupidon o lungă perioadă de timp de niște foști colegi de televiziune. Partea interesantă este că incerc să disociez an de an cele două sărbători – onomastica și Ziua Îndrăgostiților, în sensul în care le explic tururor că sfântul nostru e pe 16. Dar de ceva timp am renunțat, pentru că nu-mi displace să mi se spună ”la mulți ani” și pe 14, reușind în sfârșit să am două zile de sărbătorit. Cât privește Ziua Îndrăgostiților, nu voi apela la clișeul “ar trebui să fie în fiecare zi”, ci voi apela la celalalt – “cumpără bomboane și armonia va domni“, spune Valentin Butnaru.

Și la capitolul amintiri, Vali Butnaru mărturisește că a avut parte de cadouri inedite de ziua lui: Am primit într-un an un coș de gunoi, mai exact o pubelă preluată de un prieten mai zurliu în drum spre barul unde organizasem petrecerea. Cele mai frumoase amintiri cred că sunt cele legate de momentele când îmi serbam ziua acasă, cu colegii de generală și dansam La Cucaracha încontinuu. Chiar am rememorat recent perioada aceea.

Anul acesta, pe 16 februarie, Vali spune că fiind luni își va începe ziua de naștere la serviciu, la pupitrul Observatorului: Iar week-endul de dinainte îl voi petrece la Ploiești, la o etapă de campionat național de squash, deci putem spune că voi avea o zi de naștere activă, mă împart  între squash și muncă.

Categories: SHOWBIZ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*