Uraganul Irma a lovit Florida. Ordin de evacuare pentru 6.5 milioane de locuitori

Uraganul Irma a lovit Florida. Ordin de evacuare pentru 6.5 milioane de locuitori
loading...

Uraganul Irma, cel mai mare din istorie, se pregăteşte să lovească puternic statul Florida.  Autorităţile americane din Florida şi Georgia au emis, sâmbătă, ordine de evacuare pentru 6,5 milioane de locuitori, în cea mai mare operaţiune de evacuare din istoria SUA.

Uraganul Irma a fost avansat din nou la categoria 4 în timp ce se apropie de statul american Florida Keys, a anunțat duminică Centrul Național pentru Uragane (NHC) din SUA, informează AFP.

Mii de persoane aflate la ţărm au rămas fără electricitate. Aproximativ 50.000 de oameni se află în adăposturi din statul Florida. Presa americană a susţinut însă că adăposturile au atins repede numărul maxim de persoane, iar multora le-a fost apoi refuzată primirea.

Pe măsură ce uraganul Irma a început să biciuiască Florida Keys, vântul s-a menţinut la o viteză de 190 km/h. Potrivit Centrulului Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA, mişcarea de înaintare a uraganului a scăzut la 10 km/h, pe măsură ce furtuna s-a lovit de pe coasta Cubei. Analiştii susţin că Irma ar putea creşte în continuare în intensitate, dar nu au dat o prognoză oficială.

Compania de electricitate din Florida a anunţat că este pregătită de intervenţii, pentru a face faţă celui mai mare uragan din istorie, cu peste 16.000 de angajaţi.

Rafalele de vânt apropiate forţei uraganului se fac deja simţite în sudul statului Florida, în timp ce Irma urmează să lovească continentul în orele următoare. Pe coastă, nivelul apei se ridică deja, fiind asteptată o creştere în intensitate a furtunii. Uraganul va începe însă să se deplasează deasupra statului Florida duminică după-amiază.

“Furtuna e aici. Uraganul Irma ne loveşte deja statul. Sud-estul Floridei se confruntă deja cu rafele de vânt demne de o furtună tropicală şi aproape 25 de mii de oameni au rămas fără electricitate”, a anunţat Rick Scott, guvernatorul statului Florida.

Deşi Miami nu se află în calea uraganului, metropola se va confruntă cu vânt sălbatic şi valuri gigantice. În oraşele Miami Beach şi Broward, au fost impus restricţii de circulaţie începând de vineri seara.

Adăposturile din Miami sunt arhipline. Compania de electricitate din Florida estimează că remedierea avariilor pe care le va produce uraganul va dura săptămâni.

Uraganul Irma a ajuns deasupra arhipelagului Camaguey din Cuba la ora 03.00 GMT sâmbătă, cu rafale de peste 260 de kilometri pe oră, potrivit Centrului naţional american pentru uragane (NHC).

Uraganul Irma este aşteptat să lovească Florida duminică dimineaţa. Peste un sfert din populaţia statului a primit ordin de evacuare, iar alte 540.000 de persoane trebuie să părăsească zona de coastă a statului Georgia.

Autorităţile au deschis sute de adăposturi pentru persoanele care nu vor să plece din zonă. Mai multe hoteluri s-au umplut cu cetăţeni americani evacuaţi.

ONU estimează că până la 37 de milioane de persoane vor fi afectate de Uraganul Irma. Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat stare de urgenţă în Florida, Puerto Rico şi Insulele Virgine americane, iar autorităţile din Bahamas au decis să evacueze şase insule din sudul arhipelagului.

MAE a creat o celulă de criză referitoare la situația cetățenilor români afectați de uraganul Irma

Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe (MAE), activată din dispoziţia ministrului afacerilor externe pentru coordonarea intervenţiilor misiunilor diplomatice din zona afectată de uraganul IRMA, continuă, prin toate structurile componente ale acesteia, active şi operaţionale 24/7, demersurile derulate pentru asistarea tuturor cetăţenilor români afectaţi.

Astfel, Celula de Criză a MAE, prin Ambasadele României la Ciudad de Mexico, Paris, Haga, Washington, continuă demersurile de asistență consulară a cetățenilor români aflați în zona afectată, inclusiv prin identificarea unor modalități de evacuare a celor care au solicitat sprijin în vederea părăsirii zonei.

Totodată, misiunile diplomatice continuă și demersurile de identificare a tuturor cetățenilor români aflați în zona afectată.

De asemenea, prin intermediul Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate se menține permanent legătura cu membrii de familie ai acestora.

Având în vedere faptul că și alte state se confruntă cu situații similare în zonă, Celula de Criză a MAE, direct, precum și prin intermediul misiunilor diplomatice implicate, se coordonează cu misiunile diplomatice ale statelor care gestionează cazurile propriilor cetățeni aflați în zona afectată, în vederea identificării unor posibilități de evacuare.

În acest sens, misiunile diplomatice ale României la Paris, Haga, Washington, Ciudad de Mexico, Ankara şi Varșovia întreprind demersuri pe lângă Celulele de Criză instituite la nivelul naţional pentru gestionarea situaţiei şi identificarea unor posibile rute de evacuare, de îndată ce condițiile meteorologice vor permite organizarea unor astfel de acțiuni.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară următoarelor misiuni diplomatice:

Apelurile sunt redirecționate automat, cu excepția numerelor de urgență, către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.

De asemenea, regăsiţi mai jos numerele de contact puse la dispoziția cetățenilor afectaţi de situaţie de către Guvernul din Sint Maarten:

  • Centrul Medical St Maarten/St. Maarten Medical Center​:    910 sau +1 721 543-1111​
  • Poliție/Police Department​:      ​911 sau +1 721 542-2222
  • Ambulanță/Ambulance Services​ : ​     912 sau +1 721 542 2111
  • Situații de urgență/Pompieri-Fire / Disaster Department: 919.

 Un nou uragan va lovi zona Caraibelor

Autoritățile au emis o nouă atenționare meteorologică ca urmare a uraganului Jose care urmează să afecteze, în perioada următoare, insulele din zona Caraibelor. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români din zonă să respecte recomandările și instrucțiunile emise de autoritățile locale.

Celula de Criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice implicate, monitorizează în mod prioritar situaţia şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile competente, acordând asistenţa consulară necesară.

Uraganul “Jose” – Condiții meteorologice severe în Caraibe

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Caraibe că, în conformitate cu informările autorităţilor meteorologice specializate, se prefigurează, pentru următoarele zile, precipitații și inundaţii masive cu efecte extreme cauzate de uraganul „Jose”, cu rafale de vânt care vor depăşi 240 Km/h, şi care se află în prezent la peste 350 km nord de Insulele Leeward, avansând spre vest – nordvest peste Oceanul Atlantic, în urma uraganului „Irma”, îndreptându-se către aceleași insule afectate de acesta.

Au fost deja instituite alerte de uragan de nivel 4 (pe o scară de la 1 la 5) în Antigua, Barbuda, Anguilla, Saint Martin şi Saint Barthelemy.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să renunțe la deplasarea către aceste zone, iar, pentru cei prezenți în areal, să acorde maximă atenţie anunţurilor autorităţilor locale. De asemenea, persoanele care au cunoştinţă despre cetăţeni români aflaţi în stare de dificultate ca urmare a acestor condiţii speciale sunt rugate să contacteze Ambasadele României la Paris, Haga și Londra pentru acordarea asistenţei necesare, în coordonare cu autorităţile locale. În cazul declanşării alarmei locale (prin posturi locale de radio sau telefoane mobile), este obligatorie adăpostirea de urgenţă în locuri rezistente la vânt.

Evoluţia uraganului „Jose” poate fi urmărită pe site-urile http://www.nhc.noaa.gov(Centrul de Urmărire al Uraganelor) şi https://www.accuweather.com (Centrul de Meteorologie).

Cetățenii români, afectaţi de situaţia din Caraibe, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale:

Apelurile sunt redirecționate automat, cu excepția numerelor de urgență, către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.

De asemenea, mai jos sunt numerele de contact puse la dispoziția cetățenilor afectaţi de situaţie de către Guvernul din Sint Maarten:

  •         Centrul Medical St Maarten/St. Maarten Medical Center​:    910 sau +1 721 543-1111
  •         Poliție/Police Department​:      ​911 sau +1 721 542-2222
  •         Ambulanță/Ambulance Services​ : ​     912 sau +1 721 542 2111
  •      Situații de urgență/Pompieri-Fire / Disaster Department: 919.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://paris.mae.rohttp://londra.mae.rohttp://haga.mae.ro şi www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

Categories: EXTERNE

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*