Un fost poloist și un instructor de K1 se întrec la Iadul bucătarilor

Un fost poloist și un instructor de K1 se întrec la Iadul bucătarilor
loading...

Doi foși sportive se vor întâlni în acest sezon în echipa albastră a băieților: Florian Ardeleanu, un fost jucător de polo și Ciprian Feghiuș, un instructor de K1 vor încerca să arate că stăpânesc tainele gastronomic mai ceva ca pe cele mai grele mișcări de sport.

Florian Ardeleanu are 25 ani și este commis chef. A renunțat la o carieră de 10 ani de polo de performanță, apoi s-a dedicate bucătăriei. Nu se putea întreține singur și era în căutarea unui job, când i s-a propus un loc într-o bucătărie profesionistă. Gătise numai pentru el până atunci, acasă, dar a acceptat provocarea. Apoi s-a ivit ocazia să plece în străinătate și astfel a ajuns să fie chef de partie în Marea Britanie.

În bucătărie am intrat pentru că am simțit că e singura meserie care mi se potrivește și am făcut-o din plăcere. Am lucrat în străinătate în restaurante Michelin și 2AA, cred că am un spirit competitiv și maleabil pentru că am reușit în trei ani să avansez de la kitchen porter la demi chef de partie”, spune Florian Ardeleanu.

La numai 24 de ani a devenit tătic, acesta fiind cel mai fericit moment din viața sa. S-a întors în România pentru a participa la “Hell’s Kitchen”, în vreme ce prietena sa lucrează în Scoția. După terminarea show-ului spune că își va lua și fetița în străinătate, însă dacă va câștiga “Hell’s Kitchen” are de gând să se stabilească în țară și să evolueze în domeniul culinar.

Ciprian Feghiuș are 37 ani, este antrenor K1 și muncește ca bucătar. Visează ca într-o bună zi să aibă restaurantul său. Acesta este unul dintre motivele pentru care s-a înscris la “Hell’s Kitchen”. De-a lungul anilor, a avut diverse meserii, de la magazioner, la antrenor K1.

Însă bucătăria este domeniul care îl liniștește cu adevărat, care îl pasionează și, în plus, îl ajută să își întrețină familia. La fel ca Florian, competitorul său din show-ul de la Antena 1, Cirpian este logodit și are un băiețel în vârstă de 3 ani. Probabil că pasiunea pentru gătit a moștenit-o de la mama sa, care a fost bucătăreasă.

Cu bucătăria cochetez de când mă știu, gătesc de când eram mic, însă de lucrat propriu-zis în domeniu o fac de trei ani. La o răscruce în viața mea, am luat decizia de a face ceva constructiv în viitor și după multe întrebări am găsit răspunsul: bucătăria, pasiunea pe care o am de când mă știu. Așa că acum câțiva ani am urmat un curs de junior chef în Milano și am pus prima cărămidă în acest job”, spune Ciprian Feghiuș.

În familie sunt 7 frați, 4 din prima căsătorie a mamei și 3 din cea de-a doua. Ciprian nu face deosebire însă între frații adevărați și cei vitregi. Este pasionat de sport și gastronomie, felul său preferat este mâncărica de ceapă cu pipote și inimi, îi place să gătească supe cremă, lasagna și risotto, iar atuurile sale în bucătărie sunt gustul, calmul și inventivitatea.

Florian și Cirpian nu sunt singurii sportivi din ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor”. Asemenea lor, chef Florin Dumitrescu a renunțat în adolescență la o carieră în polo pentru a se dedica bucătăriei.

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*