Un câine din Timișoara face surf și vrea să devină vedetă „Ham talent”

Un câine din Timișoara face surf și vrea să devină vedetă „Ham talent”
loading...

La preselecțiile de la Timișoara, necuvântătoarele au reușit să ia piuitul echipei show-ului „Ham talent”, ce urmează să fie difuzat în această toamnă la Antena 1.

Stăpânul unui câine care face surf nu a ratat valul celebrității și a venit cu patrupedul său la preselecții. Nu doar câinii, ci și pisicile, iepurii, găinile, papagalii și până și un porc vietnamez au demonstrat că au pedigree de vedetă și că sunt făcute pentru a fi pe scenă.

Salvate de pe stradă, primite cadou sau ivite în calea stăpânilor lor atunci când se așteptau mai puțin, necuvântătoarele și-au întins ieri aripile spre show-ul care le va aduce în prim plan și au făcut deja primul pas către un nou statut: acela de vedetă. Năravul fiecăruia, și nu blana este cel care le poate asigura necuvântătoarelor intrate în această competiție unul dintre cele patru premii puse la bătaie, iar poveștile lor demne de o emisiune dedicată lor urmează să fie cunoscute în curând de telespectatorii Antena 1.

Pe 3 iulie, la Oradea, cel de-al doilea oraș în care se vor organiza preselecții pentru „Ham talent”, alte animale de companie care uimesc prin aptitudini, înfățișare sau povești sunt așteptate să își arate blana în lumina reflectoarelor.

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*