Un câine din rasa Beagle a ”sabotat” conferința de presă de la Otopeni a delegației României la Eurovision

Un câine din rasa Beagle a ”sabotat” conferința de presă de la Otopeni a delegației României la Eurovision
loading...

Conferința de presă susținută pe Aeroportul Otopeni de delegația României la Eurovision, a fost ”sabotată” de un câine din rasa Beagle. Patrupedul și-a făcut simțită prezența lătrând de zor și cu spor, fix în timpul conferinței de presă. 

Ilinca și Alex, reprezentanții României la Eurovision 2017, au susținut luni, la plecarea către Kiev, o conferință de presă la Aeroportul Otopeni alături de Șeful delegației TVR, Iluliana Marciuc și de către autorul piesei Yodeli it, Mihai Alexandru.

Conferința de presă a fost perturbată de lătratul insistent al unui Beagle cu personalitate care dorea să se facă auzit de către tot aeroportul.

Ilinca și Alex Florea au spus că sunt nerăbdători să ajungă la Kiev, că nu au emoții și că doresc să obțină un rezultat cât mai bun în finala Eurovision.

Iuliana Marciuc a declarat că își dorește să aducă Eurovisionul în România, ceea ce ar însemna cea mai mare realizare pentru TVR.

Mihai Alexandru bifează a doua reprezentare a României la Eurovision din postura de compozitor după ce în 2003 a mers la Eurovision cu piesa ”Don’t break my heart”, interpretată de Nicola.

Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 și 11 mai și finala pe 13 mai. Alături de România, în competiție s-au mai înscris 42 de țări.

Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union, cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa.

Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecției Naționale și participă la competiția europeană din anul 1993.

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*