Tudor Gheorghe spune ”Adio, doamnă!”, pe 3 noiembrie la Sala Palatului – VIDEO

Tudor Gheorghe spune ”Adio, doamnă!”, pe 3 noiembrie la Sala Palatului – VIDEO
loading...

Maestrul Tudor Gheorghe prezintă un nou eveniment cultural de excepție, pe 3 noiembrie 2015 la Sala Palatului, unde va susține concertul ”Adio, doamnă!”.

Veşnic îndrăgostit de vers, de frumuseţea şi originalitatea muzicii româneşti de odinioară, maestrul Tudor Gheorghe nu conteneşte să îşi surprindă audienţă cu experienţe muzicale unice, spectacole inedite pline de farmec şi rafinament.

Continuând tradiţia şi în această toamnă, menestrelul sufletelor noastre revine în lumina reflectoarelor cu un nou eveniment cultural de marcă, menit să readucă în peisajul actual un tablou muzical veritabil, privit retrospectiv spre muzica Bucureştilor din perioada interbelică.

Tudor Gheorghe va putea fi aplaudat la scenă deschisă în spectacolul –eveniment intitulat ”Adio, doamna!”, prezentat pe 3 noiembrie, în premieră la Sala Palatului începând cu ora 19:00.

Inspirat de operele şi povestirile marilor personalităţi din literatura română, cum ar fi Tudor Arghezi sau Ion Minulescu, şi de compoziţiile muzicale ale celor mai apreciaţi interpreţi care s-au impus la acea vreme, precum Jean Moscopol, Titi Botez, Cristian Vasile sau Zavaidoc, maestrul Tudor Gheorghe a conceput un program special.

Sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu şi în acompaniamentul orchestrei sale, Tudor Gheorghe le va dărui admiratorilor săi un repertoriu variat, o selecţie de cântece deosebite, poveşti frumoase şi şlagăre din vremea boemă a Bucureştiului de odinioară, refrene nemuritoare, fredonate şi astăzi.

Muzica de calitate, umorul fin şi versurile de o gingăşie lirică aparte, vor reliefa frumuseţea a două lumi caracterizate foarte bine: imaginea minunată a domnilor eleganţi, însoţiţi de doamne frumoase, atrăgătoare, îmbrăcate în rochii lungi cu pălării şi mănuşi din borderie fină, ce se plimbau cu trăsura prin centrul ”Micului Paris” şi îşi petreceau serile în cele mai luxoase localuri ascultând muzică aşa-numiţilor ”boieri ai cântecului adevărat”, în timp ce muncitorii, oamenii decenţi se întâlneau în cârciumă de la marginea străzii pentru a ascultă melodiile de suflet interpretate de Zavaidoc.

”Adio, doamna!”, un nou eveniment marca Tudor Gheorghe, definit că un balsam pentru sufletul românilor, o readucere aminte despre frumuseţea şi momentele de aur ale României din anii ’20 – ’30 în care elegantă, politeţea şi respectul faţă de semeni se evidentiau puternic.

Categories: MUZICĂ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*