Trei militari români au fost grav răniţi în Afganistan după explozia unei maşini capcană

Trei militari români au fost grav răniţi în Afganistan după explozia unei maşini capcană
loading...

Trei militari români aflaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan, au fost grav răniţi după explozia unei maşini capcană.

Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecția Forței din Focșani au fost răniți vineri, 15 septembrie, în Afganistan,în jurul orei 10.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate.

Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la cel mai apropiat spital militar. Doi sunt în stare stabilă, al treilea fiind grav rănit. Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected), în regiunea Kandahar, când un autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device) a intrat în blindatul lor. Numele militarilor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor. Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.

Militarii focșăneni au fost introduși în teatrul de operații din Afganistan în luna august.

În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 28 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.
Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.

Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*