Insula iubirii (Page 2)

Cel mai nou episod Insula Iubirii, difuzat aseară, la Antena 1 a demonstrat, o dată în plus, că emisiunea îşi merită pe deplin titulatura de cel mai dur test de cuplu. După doar 5 zile petrecute departe de partenera lui, Bogdan, iubitul Celiei, a primit aseară o şansă unică, peAfla mai multe!

Prima ediţie a celui de-al şaselea sezon Insula Iubirii, ce a avut premiera aseară, la Antena 1 a adus în atenţia telespectatorilor 5 cupluri curajoase care au venit să îşi supună relaţia celui mai dur test al fidelităţii, dar şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine şi 10 dintreAfla mai multe!

Cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii va avea premiera pe 2 şi, respectiv, 3 mai şi va fi difuzat în fiecare luni şi marţi, de la 20:30, la Antena 1. Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui maiAfla mai multe!

Temptation Island – Insula iubirii a primit cu brațele deschise noi cupluri care vor să parcurgă cel mai dur test al fidelităţii şi să trăiască experienţa care a schimbat viețile multor perechi de îndrăgostiți. Cel mai nou sezon Temptation Island – Insula iubirii îi aduce în faţa telespectatorilor pe curajoşiiAfla mai multe!

”Temptation Island – Insula iubirii” îi primește din nou, la Antena 1, pe curajoșii pregătiți să plece pe drumul cunoașterii, știind că doar cei ce iubesc vor putea găsi calea înapoi spre partener. În premieră de-a lungul celor cinci sezoane, zece ispite masculine așteaptă să demaște în cel de-al şaseleaAfla mai multe!

Insula Iubirii a primit cu brațele deschise noi cupluri care vor să trăiască experiența care a schimbat viețile multor perechi de îndrăgostiți. Radu Vâlcan şi echipa de filmare, alături de concurenţii şi ispitele noului sezon au ajuns deja în Thailanda, acolo unde se va filma cel mai nou sezon alAfla mai multe!

Insula Iubirii, paradisul în care concurenţii pot afla cu adevărat cine sunt, se pregătește să întâmpine noi cupluri curajoase și dornice să trăiască experiența vieții lor!  Cupluri care nu își văd viața altfel decât împreună, dar și tineri dornici de distracție și cu putere de seducție, care nu sunt încăAfla mai multe!