Situație halucinantă la Tarom. Compania aeriană a rămas fără avioane

Situație halucinantă la Tarom. Compania aeriană a rămas fără avioane
loading...

Incredibil dar adevărat. Tarom, cea mai mare companie aeriană din România a renunțat peste noapte la cinci curse externe cu plecare de la Iași pe motiv că NU MAI ARE AERONAVE.

Tarom lasă clienții cu ochii în soare. Zeci de persoane care aveau cumpărate bilete de la TAROM pe rutele Iaşi – Roma, Iaşi – Torino şi Iaşi – Bologna au aflat de pe reţelele de socializare că aceste curse au fost şterse din programul companiei, începând cu finalul lunii martie, fiindu-le oferite în schimb zboruri cu escală.

Cei care aveau biletele spre şi dinspre Madrid şi Munchen au descoperit că „acele curse sunt anulate“ fără nicio explicaţie.

Tarom este în prăbuşire liberă, iar la Iaşi se face o reaşezare a pieţei“, a afirmat, joi, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, la un post de radio local.

Practic, de la Iaşi, Tarom a renunţat la 5 curse din cele 8, rămânând cel puţin deocamdată Iaşi – Londra (Luton), Iaşi – Tel Aviv şi Iaşi – Bucureşti.

Oficialii companiei au precizat, la o zi distanţă, că motivul retragerii curselor îl reprezintă lipsa a două aeronave.

Compania TAROM vă informează că a fost nevoită să suspende operarea pe unele rute externe cu plecare din Iaşi, ca urmare a limitărilor impuse de indisponibilităţi din parcul de aeronave. Acest lucru a survenit din cauza faptului că din luna octombrie  2016 două aeronave A310 au fost retrase din flota TAROM ca urmare a deciziei Conducerii Companiei  de la acel moment. Demersurile ulterioare de inlocuire a acestora  nu au putut fi finalizate la timp pentru operarea programului de vară 2017, program care avea în vedere initial  şi operarea integrală  a rutelor externe de la Iaşi. Compania TAROM respectă reglementările internaţionale cu privire la tratamentul pasagerilor în oricare din condiţiile în cauză. Pasagerii pot contacta în primul rând  agentul emitent al biletului de călătorie, dar şi orice agenţie TAROM . Compania TAROM  vă asigură  că depune  toate eforturile pentru reluarea  operării curselor externe de la Iaşi în cel mai scurt timp în condiţiile de maximă siguranţă, făcând eforturi deosebite pentru reîntregirea şi reînnoirea flotei de aeronave”, precizează Tarom într-un comunicat remis recentnews.ro.

Nu ar fi de mirare să aflăm că retragerea bruscă a Tarom a fost făcută pentru ca altă companie să preia acele curse aeriene.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*