Simona Halep s-a calificat în premieră în semifinale la US Open. A spulberat-o pe Azarenka

Simona Halep s-a calificat în premieră în semifinale la US Open. A spulberat-o pe Azarenka
loading...

Simona Halep e magnifică la US Open, Românca a reușit miercuri seară cea mai bună performanță a carierei la turneul american. A spulberat-o în trei seturi pe Victoria Azarenka, fostă numărul unu mondial.

Simona Halep a reușit miercuri seară la US Open, două mai victorii: calificarea în premieră în semifinale și tot în premieră a reușit să o învingă pe Azarenka.

Deși și-a pierdut serviciul în debutul partidei, Simona Halep a revenit fabulos în primul set pe care și l-a adjudecat cu 6-3.

Câștigarea primului set a relaxat-o prea mult pe româncă, care a jucat inconstant în setul doi, pierzându-l cu 4-6.

Setul trei a fost de poveste. A fost condusă cu 2-0, a reușit re-break, apoi când avea două mingi de 2-2, meciul s-a oprit o oră și jumătate din cauza ploii.

După reluarea partidei, Halep a egalat la 2-2, la 3-3 a făcut break și a fost suficient pentru a se impune cu 6-4.

În semifinale, Halep va juca cu Flavia Pennetta, având astfel șansa să-și ia revanșa în fața italiencei după eliminarea din optimi din 2013.

Pentru accederea în semifinale la US Open 2015, Simona Halep are asigurat un cec în valoare de 805.000 de dolari și 780 puncte WTA.

Calificarea în semifinale la US Open reprezintă cel mai bun rezultat al româncei în acest an în cele patru turnee de grand slam ale lui 2015. La Australian Open s-a oprit în sferturi, la Roland Garros în turul doi, iar la Wimbledon în primul tur.

Este ce-a de-a treia semifinală de grand slam pe care Halep o joacă în carieră, după cele două din 2014 de la Roland Garros și Wimbledon.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*