Simona Halep, încă o victorie fantastică la Beijing. S-a calificat în semifinale după ce a spulberat-o pe Daria Kasatkina

Simona Halep, încă o victorie fantastică la Beijing. S-a calificat în semifinale după ce a spulberat-o pe Daria Kasatkina
loading...

Simona Halep a învins-o categoric, vineri dimineaţă, în sferturi de finală la Beijing Open pe rusoaica Daria Kasatkina. Românca şi-a luat astfel revanşa în faţa rusoaicei după înfrângerea suferită săptămâna trecută în turul doi la Wuhan. În semifinale, Halep ar putea juca cu românca Sorana Cîrstea.

Simona Halep joacă din ce în ce mai bine la Beijing Open. Românca este foarte aproape de a deveni numărul unu mondial în tenisul feminin. Vineri dimineaţă, Halep a învins-o categoric pe Daria Kasatkina. Românca s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-1, după doar o oră şi 4 minute de joc.

Astfel că Halep s-a calificat fără emoţii, pentru prima dată în carieră, în semifinalele turneului de 1000 de puncte de la Beijing. În semifinale, Simona va putea juca cu Sorana Cîrstea dacă românca o învinge azi, în sferturi pe Jelena Ostapenko.

Pentru accederea în semifinale, Simona Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 310,455 dolari şi 390 puncte WTA. În prezent, Halep mai are nevoie de doar 221 puncte pentru a trece pe primul loc. Dacă se califică în finală iar Svitolina nu câştigă turneul, românca este de luni. numărul unu mondial în tenisul feminin.

 

Categories: SPORT

About Author

Comments

  1. Rent a car Bucuresti
    Rent a car Bucuresti 6 October, 2017, 11:43

    O sportiva talentata cu care ne mandrim.

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*