Simona Halep, debut cu victorie în Fed Cup, în confruntarea România – Spania

Simona Halep, debut cu victorie în Fed Cup, în confruntarea România – Spania
loading...

Simona Halep a debutat cu victorie în în primul meci din confruntarea România – Spania, contând pentru Grupa Mondială II din Fed Cup, competiție găzduită de Patinoarul „Dunărea” din oraşul Galaţi. Românca a învins-o pe Silvia Soler Espinosa.

Simona Halep, numărul 3 mondial și numărul unu din echipa de Fed Cup a României, a câștigat sâmbătă, clar și fără probleme, partida cu iberica, Silvia Soler Espinosa, din Fed Cup. Românca s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-1, după o oră și 21 de minute de joc.

Halep a făcut break atât în debutul primul set cât și în cel de-al doilea. Pe tot parcursul partidei, iberica a reușit să câștige doar trei game-uri.

Meciul nu a fost așa ușor precum a părut. Am jucat un meci bun, mi-am făcut jocul, am fost destul de agresivă și am returnat destul de bine. Serviciul nu mi-a mers așa cum mi-am dorit, dar spre final, în momentele importante, am avut niște servicii bune. A fost foarte greu, la început de meci am avut emoții mari, mai ales că a fost și domnul președinte, au fost oameni importanți în sală. Când am cântat imnul a fost emoționant, așa că am încercat să îmi relaxez un pic corpul și mintea și să joc ceea ce știu. Am făcut un meci bun și chiar mă bucur că am terminat așa repede și acum o susțin pe Irina cu toată încrederea. Atmosfera a fost deosebită, din ce în ce mai frumoasă, oamenii au fost foarte energici și au fost cu sufletul alături de noi. Le mulțumesc foarte mult și îi aștept și mâine, pentru că mâine am și mai multă nevoie, va fi un meci greu, dar împreună vom câștiga. Domnul președinte a venit la noi în vestiar când era toată echipa, m-a felicitat, am dat mâna cu dânsul. Mă bucur foarte mult că i-am adresat invitația, sunt foarte mândră de mine, sper să mai fie ocazii să vină la meciuri de tenis și să ne susțină. A fost incredibil să joc cu președintele țării în tribună. Este un sentiment minunat să joci în țara ta și pentru țara ta. A fost și la București turneul anul trecut, dar nu a fost atât de intens ca acum. Mă bucur să fiu acasă, să pot să câștig meciuri pentru România și sper ca mâine să fac și al doilea meci al meu în direcția bună spre țară. Astăzi tactica mea a fost să forțez un pic, să intru în teren și să fiu mult mai agresivă decât de obicei. Mi-a ieșit la joc, dar la serviciu, ați văzut bine, nu prea mi-a mers, dar ân momentele importante, spre final, a mers. Lucrez la serviciu zi de zi și încerc tot mai mult să-l fac mai puternic și mai constant”, a spus Simona Halep la final de partidă.

La partida Simonei Halep cu Silvia Soler Espinosa, a fost prezent în tribune, și Președintele României, Klaus Iohannis.

Tot azi, de la ora 15.00, în direct la Dolce Sport, Irina-Camelia Begu  va juca cel de-al doilea meci de simplu din Fed Cup, cu Garbine Muguruza.

Ziua 2 – duminică (08.02.2015)

Meci 3: Simona Halep – Garbine Muguruza

Meci 4: Irina-Camelia Begu – Silvia Soler Espinosa

Meci 5: Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu – Lara Arruabarrena/Anabel Medina Garrigues.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*