Se reduce vârsta de pensionare pentru grupa I de muncă

Se reduce vârsta de pensionare pentru grupa I de muncă
loading...

Persoanele care au desfășurat activități în grupa I de muncă pe o perioadă mai mică de 6 ani, vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare, potrivit unui proiect legislativ aprobat de deputați.

Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților a adoptat marți, 26 mai, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolelor 55 şi 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice astfel încât, de reducerea vârstei standard de pensionare să beneficieze și persoanele care au desfășurat activități în grupa I de muncă pe o perioadă mai mică de 6 ani.

Concret, propunerea legislativă modifică art. 55 şi art. 158 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul recunoaşterii grupei I de muncă pentru toţi pensionarii care au cel puţin 2 ani lucraţi în această grupă, ca fiind activitate desfăşurată în condiţii speciale, nu doar pentru cei care au efectuat un stagiu minim de 6 ani în grupa I de muncă, aşa cum prevede legislaţia actuală.

Totodată, se prevede și faptul că la stabilirea stagiului de cotizare realizat în condiții deosebite să se ia în considerare și perioadele se vechime în muncă mai mici de 2 ani realizate în grupa I și II de muncă până la data de 1 aprilie 2011.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 380/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice s-a reglementat încadrarea în condiții speciale a activităților desfășurate, anterior datei de 1 ianuarie 2001, în grupa I de muncă, ceea ce a condus la reducerea corespunzătoare a vârstei standard de pensionare, dar numai pentru persoanele care au lucrat în aceste condiții cel puțin 6 ani”, a declarat senatorul PSD Liviu Pop, unul dintre inițiatorii propunerii legislative.

Propunerea legislativă urmează să fie supusă votului Plenului Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*