ALDE e la un pas de destrămare. Făcut din bucăți rupte din alte partide, formațiunea lui Tăriceanu se destramă o cu om. Daniel Constantin, dat afară din ALDE, a început să ia masiv membri pentru a-și face un nou partid.

Membrii fostulului PC încep să-şi anunţe plecarea din partidul lui Tăriceanu. Mişcările de trupe au loc în contextul în care, Daniel Constantin anunță că-și face alt partid.

Fostul copreşedintele ALDE Sector 1 Răzvan Mitu, împreună cu fosta echipă conservatoare din organizaţie, a anunţat că a demisionat din partid ca urmare a “acţiunilor întreprinse de preşedintele Călin Popescu-Tăriceanu”. Răzvan Mitu a declarat vineri, pentru Agerpres, că aproximativ 400 de membri din filială îl urmează.

El a susţinut că ALDE “a eşuat ca proiect politic şi nu îi poate reprezenta cu adevărat pe cei care au convingeri şi viziuni liberale”.

“Am decis să demisionez din ALDE, pentru că acest partid, după întâmplările din ultimele două luni, şi-a pierdut în mod definitiv busola. Viziunea mea politică se desparte în mod categoric de cea a echipei de conducere a ALDE, care promovează populismul, în locul unei politici liberale autentice. Mă alătur lui Daniel Constantin şi voi milita pentru principiile în care cred, pentru a veni în sprijinul oamenilor de afaceri cu idei şi propuneri care să genereze mai multă încredere şi predictibilitate în economie”, a afirmat Răzvan Mitu, potrivit unui comunicat.

Cristian Cosmin, fost secretar de stat în Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi fost vicepreşedinte al filialei Sector 1, a declarat că “ALDE, aşa cum este condus de echipa Tăriceanu – Chiţoiu, nu poate formula o politică economică şi socială coerentă cu beneficii nici pentru mediul de afaceri, generator de progres economic, nici pentru societate în ansamblul ei”.

“Mi-am pierdut încrederea în special în Călin Popescu-Tăriceanu care a demonstrat că nu poate avea o viziune care să depăşească interesele personale sau de grup. Liberalismul adevărat, preocuparea pentru soarta societăţii şi a mediului de afaceri autohton, a fost înlocuit de populism”, a spus Cristian Cosmin, citat în comunicat.

Demisionarii “nu şi-au pierdut încrederea că în România se poate realiza un proiect politic care să reprezinte cu adevărat interesele cetăţenilor, mai presus de orice interes personal al anumitor oameni, iar această nouă formaţiune politică se poate contura în jurul lui Daniel Constantin”.

Mişcări similare au fost făcute deja de apropiaţii lui Daniel Constantin din Cluj, Alba şi Hunedoara, care rup o parte din ALDE pentru a se alătura lui Daniel Constantin în viitorul partid de centru care s-au putea numi pro-România sau România noastră. Noul proiect politic beneficiază şi de spijinul lui Victor Ponta.

Între timp, Congresul ALDE în care Tăriceanu a fost ales preşedinte unic nu a fost încă înregistrat la tribunal, din cauza contestaţiei lui  Constantin.

“Le multumesc si lor si celor care in urma cu cateva zile au parasit ceea ce a mai ramas din ALDE astazi. Am vazut ca sunt si alti colegi din tara care m-au sunat si care vor sa mi se alature. Eu am mai spus si in urma cu cateva saptamani: e o presiune destul de mare a colegilor care au fost alaturi de mine in cei 7 ani cat am condus partidul si care astazi nu se mai regasesc si vor sa formam un alt partid, o alta formatiune politica. E deja o obligatie pentru mine si ii asigur ca nu ii voi dezamagi in zilele urmatoare“, a spus Daniel Constantin.

El a spus ca lucreaza la un proiect politic care va fi prezentat in scurt timp, termenul de doua saptamani fiind “realizabil”.