Scandal în juriul iUmor, între Bendeac și Chello

Scandal în juriul iUmor, între Bendeac și Chello
loading...

Controversă în juriul emisiunii „iUmor”, ce va debuta pe 3 aprilie, la Antena 1. Cheloo către Bendeac: „Mi-aş dori ca mama ta să fie aici, să vadă ce faci!”.

Începând din 3 aprilie, cel mai „nebun” juriu de televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea „iUmor”, de la Antena 1. De la momente de teatru, la stand-up, de la muzică la coregrafii amuzante sau de-a dreptul şocante, de la circ şi până la numere excepţionale de magie, peste 120 de numere de divertisment, din toate zonele, inclusiv din străinătate, le sunt prezentate telespectatorilor în cadrul emisiunii.

Între cei trei juraţi este o chimie incredibilă, după cum declară Claudiu Oprea (Head of Production Antena Group), care completează: „Cheloo e senzaţional, are replici savuroase şi se înţelege perfect cu Bendeac, chiar dacă uneori cei doi intră în conflict. Deşi nu te-ai aştepta, Cheloo îi dă sfaturi lui Bendeac”. Mihai Bendeac este într-o poziţie mai dificilă, fiind actor de comedie este pus în situaţia că la „iUmor” să jurizeze numere de comedie. Şi a fost cât se poate de obiectiv: „A jurizat ca şi cum ar fi fost el însuşi pe scenă”, povesteşte Sorin Popa, producătorul emisiunii.

Cu un astfel de juriu, era mai mult decât sigur că momentele controversate nu vor întârzia să apară. Nu de puţine ori, imediat după jurizare, Cheloo şi Bendeac au purtat discuţii aprinse, fiecare apărându-şi punctul de vedere. Total relaxat, rapperul a ajuns până într-acolo încât în timpul unei jurizări a făcut apel la una dintre cele mai dragi persoane din viaţa colegului său de juriu: „Mi-aş fi dorit ca mama ta să fie aici, să vadă ce faci!” , i-a spus acesta lui Mihai Bendeac.

Cheloo ştie exact ce vrea să vadă în acest show: „Dacă un concurent o să mă impresioneze, va afla asta, dacă nu, o să-i spun şi de ce nu e locul lui acolo. Nu am venit să sperii pe nimeni, îmi voi spune cât se poate de sincer părarea. E obligaţia mea, ca jurat. Acum, că o să îi comunic în felul meu, asta e altă poveste. De urmărit!”

Categories: SHOWBIZ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*