Românii cu spirit civic care vor să se implice în comunicate, consiliați gratuit de Centrul de Excelenţă Academică

Românii cu spirit civic care vor să se implice în comunicate, consiliați gratuit de Centrul de Excelenţă Academică
loading...

Românii care doresc să se implice în schimbarea comunității în care trăiesc, sunt consiliați gratuit prin cursuri și seminarii, realizate de Institutul pentru Democrație Participativă Euro Qvorum în cadrul proiectului “Participarea Activă a Cetăţenilor în Transpunerea Politicilor  Publice Locale în regiunea Sud a României (PACT- PPL)”.

Centrul de Excelenţă Academică, în parteneriat cu Institutul pentru Democrație Participativă Euro Qvorum, trimite o invitație pentru participarea la seminarii menite să genereze un model de colaborare locală ancorat în viața administrativă și socială a comunităților locale în care se desfășoară proiectul.

Invitația este adresată cetățenilor cu spirit civic care doresc să devină agenți ai schimbării în comunitatea lor, prin participarea la elaborarea și punerea în aplicare a politicilor publice locale și care fac parte dintre cele 7 localitați ale Regiunii Sud: Pitești, Călărași, Alexandria, Ploiești, Târgoviște, Slobozia si Giurgiu, având vârste cuprinse între 18 și 65 de ani.

Procesul de orientare va avea loc cu ajutorul ghidului și a grilei de monitorizare și evaluare a activității administrației, elaborate de către Centrul de Excelență Academică alături de Institutul pentru Democrație Participativă Euro Qvorum.

Pentru a produce schimbarile dorinte, vom utiliza un program complet de informare – dialog – participare care va cuprinde două mari componente: seminarii de orientare și dialoguri tripartite.

Seminariile de orientare vor conţine ateliere de lucru interactive cu cetăţenii, pentru prezentarea şi familiarizarea acestora cu ghidul de politici publice locale şi a grilei de monitorizare şi evaluare. Aceste seminarii se vor desfășura conform următorului calendar: Alexandria – 28 octombrie; Giurgiu – 29 octombrie; Ploiești – 4 noiembrie; Târgoviște – 5 noiembrie; Călărași – 11 noiembrie; Slobozia – 12 noiembrie; Pitești – 25 noiembrie.

În cadrul dialogurile tripartite vor avea loc deliberări asupra rolului și locului cetățeanului în democrația participativă. Acestea vor fi purtate între cetățenii din grupul țintă, reprezentanți ai administrației locale și ale ONG-urilor locale.

Înscrierea pentru aceste sesiuni se va face prin completarea următorului formular http://goo.gl/forms/HbLJIXWVup. Termenul limită pentru înscrierea cetățenilor din localitățile Alexandria, Giurgiu, Ploiești si Târgoviște este data de 22 octombrie 2015, iar pentru cei din localitățile Călărași, Slobozia și Pitești este pe data de 5 noiembrie 2015.

Menționăm faptul că nu se percepe taxă de participare pentru sesiuni, urmând ca masa de prânz sa fie asigurată de către organizatori.

Confirmarea participării se va face telefonic, iar programul activităților se va transmite pe e-mail.

Persoană de contact: Mihaela V. Cărăușan, Manager de proiect – office@cexa.eu

Centrul de Excelenţă Academicăwww.cexa.eu

Institutul Qvorum www.qvorum.ro

Pentru mai multe detalii privind finanţatorii proiectului, accesaţi http://www.fondong.fdsc.ro

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi http://www.eeagrants.org

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*