România, debut cu o victorie uriașă la Mondialul de MiniFotbal. A învins India cu 21-0

România, debut cu o victorie uriașă la Mondialul de MiniFotbal. A învins India cu 21-0
loading...

Debut fulminant pentru tricolor la prima ediție a Mondialului de Minifotbal, găzduit de SUA. Româna a spulberat India cu un sec 21-0.

Elevii lui Tiberiu Lajos, au șters pe jos cu indienii, impunându-se cu un scor de antrenament, 21-0.

În timp ce indienii nici nu apucau să pună piciorul pe minge, tricolorii le rupeau poarta.

Gabriel Tănase și Cosmin Crăciun au marcat fiecare câte patru goluri în poarta Indiei. În timp ce Adrian Călugăreanu, Mircea Popa, Alin Iacob și Toma Vincene au marcat fiecare câte două goluri.

Iar Nicolae Constândana, Răzvan Radu, Radu Burciu, Miroslav Nicolin și Iulian Apostol, câte un gol fiecare.

Victoria obținută în fața Indiei, în primul meci din cadrul Grupei B al Mondialului din SUA, disputat la Allen în statul Texas, aproape că îi califică pe români în sferturi de finală.

În a doua partidă din Grupa B, Mexic s-a impus cu 9-1 în fața Germaniei.

Duminică de la ora 23,0, România joacă cu Mexic la Wichita (Kansas), partida fiind transmisă în direct de postul de televiziune sport.ro.

România a cucerit toate cele cinci ediții ale Campionatului European de Minifotbal, ultimul trofeu fiind adjudecat pe 30 noiembrie 2014, în Muntenegru la Herceg Novi.

Victoria tricolorilor în fața indienilor confirmă statutul de mari favoriți la câștigarea primei ediții a Mondialului de Minifotbal.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*