România a ratat la 20 de sutimi, aurul la gimnastică aerobică la Jocurile Europene de la Baku

România a ratat la 20 de sutimi, aurul la gimnastică aerobică la Jocurile Europene de la Baku
loading...

România a ratat în mod incredibil medalia de aur în cadrul concursului de gimnastică aerobică la Jocurile Europene de la Baku. Arbitrii au dat medalia de la grup, Ungariei, pentru doar 20 de sutimi diferență față de România.

Lavinia Panaete, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Gabriel Bocșer și Lucian Săvulescu, care în calificări ocupaseră primul loc, au primit în finală 21,094 puncte, terminând la 20 de sutimi în urma Ungariei, 21,144 puncte, în timp ce medaliile de bronz au revenit Spaniei, 20,933 puncte.

La perechi mixte, Lavinia Panaete și Dacian Barna, intrați în finală cu a doua notă, s-au clasat pe ultimul loc (6), cu 20,100 puncte. Aurul a fost cucerit de spaniolii Sara Moreno Lopez și Vicente Lli Lloris, cu 21,150 puncte, argintul a revenit italienilor Michela Castoldi/Davide Donati, 21,050 puncte, iar bronzul a fost adjudecat de rușii Duhik Djanazian/Denis Solovev, cu 20,500 puncte.

Bilanțul delegației României a ajuns la cinci medalii, trei de argint și două de bronz. Andreea Iridon a cucerit o medalie de argint la bârnă și una de bronz la paralele, Roxana Borha și Elena Meroniac au luat argintul la kaiac dublu — 500 m, Marius Berbecar a cucerit bronzul la paralele, iar a treia medalie de argint a fost adusă de grupul Lavinia Panaete, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Gabriel Bocșer și Lucian Săvulescu.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*