România a fost descalificată la Eurovision 2016 din cauza datoriilor TVR

România a fost descalificată la Eurovision 2016 din cauza datoriilor TVR
loading...

Euopean Union Broadcasting, asociația europeană care reunește toate televiziunile publice, prescurtat EBU, a decis vineri, să excludă TVR din asociație întrucât nu a achitat datoria de 16 milioane de franci elvețieni.

Urmare a acestei decizii, TVR nu mai poate participa la Eurovision, nu mai are dreptul să transmită competiția și nici să aibă acces la serviciile EBU, inclusiv să preia știri de la Eurovision și Sport News.

TVR pierde astfel și dreptul de a mai transmite Campionatul European de Fotbal din Franța cât și Olimpiada de la Rio.

EBU anunță pe site-ul oficial al Eurovison faptul că decizia a fost luată întrucât Guvernul României nu a făcut plata datoriei până la 20 aprilie 2016, așa cum conveniseră.

Este regretabil faptul că suntem obligați să luăm această măsură. Suntem dezamăgiți că toate încercările noastre de a rezolva această problemă nu au primit nici un răspuns din partea guvernului român. În ultimele săptămâni, UER a luat act de decizia Ministerul Finanțelor care a anunțat că TVR poate fi plasată în procedură de insolvență, care la rândul său poate conduce la o restructurare profundă a radiodifuzorului. EBU este o asociație non-profit care reprezintă 73 de servicii publice de televiziune din 56 de țări. Continuarea gradului de îndatorare al TVR pune în pericol stabilitatea financiară a EBU în sine”, a declarat Directorul general EBU, Ingrid Deltenre.

EBU este ferm și anunță că a decis să descalifice reprezentantul României la Eurovision din cauza datoriei TVR.

“Aceasta este, desigur dezamăgitoare pentru artistul ales să reprezinte România, pentru colegii noștri de la TVR, care au pregătit participarea lor atât de bine în acest an și, nu în ultimul rând, pentru telespectatorii romani si multi fani Eurovision din țară”, spune Jon Ola Sand , Supervizor executiv al Eurovision Song Contest, în numele EBU.

EBU a decis să păstreze descărcarea digitală a piesei disponibile pentru descărcare și streaming, ca o favoare pentru artistul român Ovidiu Anton care a câștigat Selecția Națională Eurovision și urma să reprezinte România la Stockholm.

Iuliana Marciuc, producătorul delegat al Eurovision, a anunțat că TVR a plătit în luna martie taxa de participare la Eurovision, în jur de 120.000 de euro.

Este pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision când România este descalificată în competiția europeană.

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*