Rogozin primeşte o lovitură dură de la Chişinău. A fost declarat persona non grata în Moldova

Rogozin primeşte o lovitură dură de la Chişinău. A fost declarat persona non grata în Moldova
loading...

Dmitri Rogozin, Emisarul preşedintelui Putin pentru Transnistria a fost declarat persona non grata de Guvernul de la Chişinău. Vicepremierul Rusiei nu mai are voie să intre pe teritoriul Republicii Moldova.

Vicepremierul rus a fost declarat persona non grata de autorităţile de la Chişinău, la propunerea ministrului de Externe, Andrei Galbur potrivit Deschide.md.

„„După cum ați putut observa, viceprim-ministrul Federației Ruse, Dmitri Rogozin a făcut o serie întreagă de declarații și comentarii publice care poartă un caracter neprietenesc, denigrator și ofensator la adresa Republicii Moldova și a poporului său. În particular voi invoca interviul, acordat recent de vicepremierul Rogozin postului de televiziune Rossia 24, în care acesta și-a permis să de-a aprecieri defăimătoare la adresa Republicii Moldova și implicit în adresa țării noastre. De asemenea, vicepremierul rus a avut aprecieri ofensatoare și la adresa autorităților țării noastre cu un pronunțat caracter denigrator și mincinos. Aceste evoluții nu pot fi calificate în alt mod decât o ingerință crasă în treburile interne ale statului nostru. Mai mult decât atât astfel de declarații nu corespund nici caracterului relațiilor bilaterale pe care Republica Moldova dorește să le construiască împreună cu Federația Rusă pe bază de respect reciproc. Având în vedere că declarațiile publice făcute de vicepremierul rus Dmitri Rogozin afectează în mod serios imaginea și autoritatea țării noastre atât pe plan intern cât și extern, propun de-al declara pe Dmitri Rogozin persoană indizerabilă pe teritoriul țării, cu aplicarea unor măsuri restrictive sub formă de interdicție de intrare și tranzitare a teritoriului Republicii Moldova, prevăzute de articolul 4, litera J, și artocilul 10, paragraf 2, al legii 25 din 4 martie 2016, privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, solicit respectuos susținerea”, a precizat Galbur, potrivit Unimedia.

Decizia Guvernului vine la scurtă vreme după ce Rogozin acceptase o invitaţie din partea ministrului moldovean al Economiei, Octavian Calmîc, pentru a efectua o nouă vizită în luna septembrie în Republica Moldova.

Cu o jumătate de an în urmă, a venit la noi o delegație guvernamentală din Moldova… Cum să vă spun, un fel de țigăneală, vă spun deschis. Și au cerșit pentru ei tot felul de fleacuri: și despre tranzitul mijloacelor de transport, în ceea ce ține de livrarea merelor și vinurilor, în problema migrației. Au încercat să obțină acordul nostru. Și, evident că noi, ca oameni nobili, nu vrem ca acest lucru să afecteze interesele oamenilor simpli din Moldova. Le-am mers în întâmpinare. Iar când a venit timpul să fie rezolvate unele probleme principiale cu Guvernul Moldovei, s-au ascuns prin găuri, ca șoarecii”, a declarat vicepremierul Dmitri Rogozin, la Rossia 24, potrivit timpul.md.

Decizia Guvernului de la Chişinău relevă încă o dată falia majoră dintre Executiv şi preşedintele pro-rus, Igor Dodon, care, printre altele, se opune retragerii trupelor ruse din Transnistria.

Zilele trecute, vicepremierul a declanşat un scandal cu largi ecouri pe axa Bucureşti-Moscova, după ce avionul în care se afla a fost întors din drum de autorităţile de la Bucureşti, întrucât numele său figurează pe lista oficialilor ruşi vizaţi de sancţiunile internaţionale. Dmitri Rogozin voia să ajungă la Chişinău şi mai apoi în Transnistria. De la Moscova oficialul rus s-a îmbarcat într-o aeronavă de linie care a ocolit Ucraina, unde avioanele ruseşti au interdicţie de survol.

A trecut apoi prin Polonia, Slovacia şi Ungaria. În momentul în care se pregătea să intre în spaţiul aerian al României, controlorii de trafic de la Bucureşti au luat legătura cu echipajul avionului, pentru a confirma dacă la bord se află vicepremierul rus. Cum răspunsul a fost pozitiv, autorităţile române au luat decizia de a interzice survolarea teritoriului ţării de către aeronava rusă.

Ulterior, Dmitri Rogozin a șters postările de pe rețelele de socializare Twitter și Facebook referitoare la eșecul vizitei sale la Chișinău după de România a refuzat survolul pentru avionul în care se afla. Potrivit Agerpres, el a explicat, într-un interviu acordat antenei din Chișinău a postului rusesc de televiziune NTV, că a şters postările întrucât “timpul emoțiilor” a trecut și a venit momentul curăţirii spațiului informațional, pentru un răspuns adevărat.

În cartea sa din 2006, „Dușmanul poporului” (Vrag Naroda), vicepremierul susține că, în 1992, s-a înrolat voluntar în războiului de pe Nistrupentru a lupta împotriva Republicii Moldova și a „fasciștilor români”, etichetă care măsoră cât se poate de explicit sentimentele oficialului de la Moscova față de România.

Categories: EXTERNE

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*