Robotul umanoid InMoov, întâlnire de gradul trei cu vizitatorii Bucharest Technology Week

Robotul umanoid InMoov, întâlnire de gradul trei cu vizitatorii Bucharest Technology Week
loading...

Robotul umanoid, care i-a cucerit deja pe participanții  la Summiturile Bucharest Technology Week, va deschide și expoziția din aer liber a acestui festival. Astfel, toți care vor să-l vadă pe InMoov în acțiune sunt așteptați vineri, între orele 14.00-20.00, în Piața George Enescu. Accesul gratuit pentru toți vizitatorii care se înscriu pe techweek.ro.

După 3 zile de conferințe și dezbateri, de workshop-uri și prezentări pentru oamenii de business, Bucharest Technology Week deschide mâine porțile pentru miile de vizitatori, fani ai inovațiilor, dornici să testeze zeci de gadget-uri, imprimante 3D, mașini electrice și hibrid și sisteme inteligente.

 „Au fost conferințe de nivelul celor din Europa Occidentală. Este o scenă impresionantă nu doar prin dimensiune, ci și prin designul futurist, iar speakerii sunt de cel mai înalt nivel. Să discuți direct cu Bill Boorman, cu Perry Timms și Reza Moussavian reprezintă experiențe profesionale de excepție”, a declarat Marius Dragomir, participant la Summitul HR Masters.

Prima parte a Bucharest Technology Week, cea a conferințelor și expoziției găzduite de Hotelul Athénée Palace Hilton, se încheie mâine, cu Summiturile  PHP și Java, unde participă însuși fondatorul PHP, Rasmus Lerdorf.

Se deschide a doua parte, expoziția din Piața George Enescu, la care participă 55 de companii ce vor prezenta sute de tehnologii de ultimă generație.

Programul expoziției este următorul:

Vineri, 26 mai – 12.00-20.00

Sâmbătă, 27 mai – 10.00-20.00

Duminică, 28 mai – 10.00-18.00

Accesul participanților se face doar pe baza unui cod primit la înregistrarea pe www.techweek.ro

Despre Bucharest Technology Week

Bucharest Technology Week, organizat de Universum Events, reunește lideri și pasionați de tehnologie pentru o săptămâna de evenimente în tot orașul, cu focus pe cele două locații: Hotelul Athénée Palace Hilton și Piața George Enescu. De la conferințele de business care stau la baza conceptului, până la expoziții mari și întâlniri restrânse, evenimentul creează o platformă de networking și învățare pentru cei 15.000+ participanți.

Mișcarea se alatură evenimentelor similare din Londra, Berlin, Bruxelles, New York, São Paulo și Beijing printre altele, punând Capitala pe harta internaționala a tehnologiei. Misiunea BTW este să încurajeze inovația și adopția noilor tehnologii. Bucharest Technology Week sărbătorește și sprijină mediul tehnologic românesc, de la studenți, tineri profesioniști, antreprenori până la directori executivi și alți factori de decizie din companii.

Categories: IT

About Author

Comments

  1. Rent a car Bucuresti
    Rent a car Bucuresti 26 May, 2017, 14:36

    Uauuu unde a ajuns tehnologia!

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*