Regele Olandei, Willem-Alexander, este copilot la compania KLM

Regele Olandei, Willem-Alexander, este copilot la compania KLM
loading...

Regele Olandei, Willem-Alexander, a dezvăluit public într-un interviu acordat ziarului De Telegraaf, că pilotează în secret aeronavele companiei KLM.

Regele a recunoscut că timp de două decenii a zburat cu KLM în calitate de copilot. Pasiunea de a pilota îl ajută să se relaxeze și să se detașeze de îndatoririle regale.

În ultimii 21 de ani, regele Olandei a zburat în calitate de copilot de două ori pe lună cu KLM. Willem-Alexander a păstrat discreția de fiecare dată când a fost la bordul aeronavelor.

„Avantajul de a fi copilot constă în faptul că nu este nevoie să-mi spun numele. Întotdeauna când le urez pasagerilor un zbor plăcut alături de noi, menționez doar numele căpitanului și al echipajul. Deci nu trebuie să mă prezint.” a declarat regele.

Întrucât prezența regelui nu va fi anunțată niciodată, pasagerii nu vor fi notificați când membrul familiei regale se va află la bord.

Suveranul olandez a precizat că se antrenează în prezent pentru a pilota aeronavele Boeing 737 din flota KLM.

Regele va continua să zboare de două ori pe lună în calitate de copilot, la fel cum obișnuia în timp ce pilota avioanele de dimensiuni mai mici, Fokker 70. Acesta alege de obicei zborurile scurte, ca să poată reveni rapid în Olanda în caz de urgență.

Compania KLM a fost fondată în anul 1919, fiind astfel cea mai veche linie aeriană care și-a păstrat numele original. În 2004, Air France și KLM au format alianță Air France KLM. Din această aliantă a rezultat cel mai puternic grup aviatic european, bazat pe două brand-uri și hub-uri puternice-aeroportul Schiphol din Amsterdam și aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Păstrand identitatea celor 2 companii, grupul se concentrează pe 3 aspecte esențiale: transportul pasagerilor, mentenanța aeronavelor și transportul de marfă.
Air France și KLM sunt companii membre ale alianței globale SkyTeam, care numără 20 membri și care oferă pasagerilor din intreagă lume acces la o rețea globală de peste 17.300 de zboruri către 1.062 de destinații din 177 de tări.

Categories: LIFE

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*