Refugiații musulmani din Siria, Irak și Afganistan, Calul Troian care va distruge Europa

Refugiații musulmani din Siria, Irak și Afganistan, Calul Troian care va distruge Europa
loading...

Refugiații musulmani din Siria, Irak și Afganistan invadează Europa. Angela Merkel anunță că-i primește cu brațele deschise pe imigranți și amenință statele membre UE care nu vor să primească musulmani, că va iniția proceduri judiciare împotriva lor.

Musulmanii dau năvală în Europa în cea mai mare invazie controlată din istorie. Criza refugiaților din Orientul Mijlociu scindează Europa.

Sătui să fie invadați de europeni și americani pentru a le lua resursele, musulmanii dau năvală, însă programat și calculat, în Europa, cerând azil politic pe motiv că nu mai pot trăi în țările lor.

Și nu se mulțumesc să ceară azil în prima țară europeană în care ajung. Au pretenții și vor să fie lăsați să își aleagă țara, în speță Germania, Anglia, Norvegia sau Danemarca.

Ca să ajungă în țările puternic dezvoltate și cu un nivel de trai foarte bun, refugiații trec prin Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria și Austria, creând scandal, panică și dau peste cap circulația trenurilor și cea rutieră.

Refugiații au pretenția ca nimeni să nu li se opună în calea lor de cucerire a Europei, ba mai fac și scandal pentru că nu sunt lăsați să circule în voie, ca și cum ar fi în propria țară.

Pentru că sunt refugiați care fug din calea războiului și a morții din Orientul Mijlociu, vor să li se facă proceduri speciale, să li se asigure hrană, cazare, transport și locuri de muncă în Europa.

Și numărul musulmanilor care dau năvală în Europa crește de la o zi la alta și devine una dintre cele mai mari probleme din ultimii 50 de ani de pe bătrânul continent.

Din cauza numărului uriaș de musulmani care vin în Europa ca și refugiați, liderii UE sunt tot mai tensionați și au păreri diametral opuse.

Angela Merkel a ameninţat cu proceduri judiciare statele membre UE care încalcă acordurile cu privire la refugiaţi, într-o conferinţă de presă, la Essen, o comună din landul Saxonia Inferioară (nord-vest), la finalul căreia mai mulţi imigranţi sirieni i-au mulţumit, relatează DW online.

Merkel vrea să oblige toate statele membre UE, inclusiv România, să primească forțat refugiați musulmani.

“Toată Europa se va supune încercării, conform mărimii şi puterii economice a fiecărei ţări”, a declarat şefa Guvernului german.

Cancelarul german a subliniat că toate sarcinile şi responsabilităţile aferente afluxului de imigranţi este necesar să fie distribuite corect între statele membre UE, pentru a asigura o “distribuire corectă a poverii”.

Merkel a anunţat joi, împreună cu preşedintele francez Francois Hollande, că obligativitatea cotelor de distribuire a imigranţilor este necesară pentru a face faţă numărului de imigranţi din toate statele UE. Ea a subliniat că această criză a refugiaţilor şi provocările ei pot să fie soluţionate doar dacă Europa cultivă o responsabilitate comună şi a îndemnat majoritatea statelor membre UE să renunţe la refuzul de a primi imigranţi.

Ea a subliniat totodată că există aşteptarea ca naţiunile UE să se ridice la înălţimea Convenţiei de la Geneva cu privire la refugiaţi, reiterând ameninţarea că va iniţia proceduri judiciare împotriva statelor care încalcă politica europeană în domeniul imigraţiei.

Cancelarul a adăugat că refugiaţii care fug din calea războiului şi tulburărilor politice din ţările lor de origine vor fi trataţi în mod diferit faţă de imigranţii “economici”.

“Cei care au o perspectivă reală să rămână aici urmează să fie triaţi rapid şi distribuiţi între statele noastre membre”, a spus Angela Merkel.

Zeci de sirieni au venit la Essen pentru a-i mulţumi cancelarului că a acceptat imigranţi din Siria, de unde, cei patru ani de război au obligat milioane de oameni să plece.

Ce se va întâmpla însă, dacă valul de refugiați continuă încă trei luni? Europa îi va primi pe toți? Brusc, acum toți musulmanii vor în Europa. Oare de ce?! Vor deveni musulmanii refugiați un fel de Calul Troian care vor distruge Europa?!

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*