Record de spectatori la meciul România-Brazilia la Trofeul Carpați

Record de spectatori la meciul România-Brazilia la Trofeul Carpați
loading...

Peste 7000 de spectatori au susținut din tribune, tricolorele în partida România – Brazilia din cadrul Trofeului Carpați, desfășurat în Sala Sporturilor din Cluj Napoca.

Audiența record din tribune a fost dublată de succesul fantastic reușit de handbalistele tricolore care au măturat pe jos cu braziliencele, campioane mondiale.

Aflat la primul meci al naționalei de handbal feminin, în calitate de antrenor, Thomas Ryde a debutat cu un succes răsunător tocmai împotriva campioanei mondiale, Brazilia.

România a început partida cu formula Paula Ungureanu – Valentina Ardean Elisei, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu, Marin, Ada Nechita, Pintea.

Tricolorele au reușit să se impună în semifinalele Trofeului Carpați, în fața Braziliei cu scorul de 27-19, și vor juca finala cu Suedia, care a eliminat Germania în a doua semifinală, scor 33-32, după aruncările de la 7 metri.

Finala Trofeului Carpați se va disputa sâmbătă, în Sala Sporturilor din Cluj, între România și Suedia. Tricolorele au câștigat ultimele nouă ediții, în 2013, Ucraina a plecat acasă cu trofeul turneului.

Federația Română de Handbal a reușit să atragă un număr impresionat de spectatori la partida România – Brazilia, umplând până la refuz tribunele Sălii Sporturilor din Cluj.

 

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*