PSD se pregătește să-l demită pe Tudorel Toader din Guvernul Grindeanu

PSD se pregătește să-l demită pe Tudorel Toader din Guvernul Grindeanu
loading...

Tudorel Toader are zilele numărate la Ministerul Justiției. Fostul judecător al CCR și-a săpat singur groapa cu raportul privind activitatea DNA și Parchetului General. PSD se pregătește să-l dea afară din Guvernul României.

Tudorel Toader va fi dat afară din Guvern. Ministrul a nemulțumit PSD cu raportul evaluării șefei DNA, Laura Kovesi, și a procurorului general al României, Augustin Lazăr.

Secretarul general adjunct al social-democraților, Codrin Ștefănescu, a recunoscut, joi seara, la Antena 3, că în partid există opinia că Toader ar trebui retras din funcție. ”O să vedem! Sunt opinii și opinii. Sunt păreri că nu ar mai trebui să fie ministru. E opinia mea și ea contează. Eu m-am simțit lezat!.”, a declarat Ștefănescu.

Ministrul Justiției a decis că nu e un moment oportun pentru a cere revocarea celor doi. Liviu Dragnea s-a arătat dezamăgit de decizia lui Toader, iar în PSD se discută despre demiterea acestuia.

”Eu am spus, de multe ori, în toate aparițiile mele publice, că voi susține decizia ministrului într-un fel sau altul dacă va fi argumentată. Din păcate, nu am ce să susțin, pentru că ori mă așteptam la o argumentație în care să ne spună tuturor de ce trebuie să fie menținuți în funcție șefii Parchetelor, ceea ce era o opțiune și un rezultat al evaluării, ori argumentație pentru a cere revocarea lor. În schimb, am văzut o argumentație pentru a fi revocați cu o concluzie pentru a fi menținuți. Din păcate, nu am ce să susțin și trebuie să recunosc că am o oarecare dezamăgire”, a spus Liviu Dragnea.

Miercuri, deputatul PSD, Liviu Pleșoianu a catalogat drept penibilă decizia lui Tudorel Toader și a spus că vrea să-și dea demisia din PSD.

”E o zi penibilă. O decizie lamentabilă. Dacă PSD o va susține, mă voi gândi dacă voi mai rămâne în PSD”, a spus deputatul Liviu Pleșoianu la Antena 3.

Categories: POLITICĂ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*