Pro și contra: De ce să-ți faci patul, în fiecare zi

Pro și contra: De ce să-ți faci patul, în fiecare zi
loading...

Oamenii se împart, de regulă, în două categorii distincte: cei care își fac patul în fiecare dimineață și cei care nu. Cei care obișnuiesc să-și aranjeze patul, în fiecare dimineață, se trezesc proaspeți și plini de energie, gata să înceapă o nouă zi.

Pe de altă parte, cei care nu-și aranjează patulvau probleme mari când vine vorba de trezit și apelează de câteva ori funcția „snooze” de pe telefonul mobil. Astfel, reușesc să mai „fure” câteva minute de somn, până la următoarea alarmă. Află, în continuare, câteva dintre avantajele și dezavantajul făcutului patului în fiecare dimineață.

Pro: Prima sarcină a zilei

Făcutul patului implică, printre altele, aranjarea pernelor, cearceafului și pilotei. Așadar, presupune îndeplinirea unor sarcini. Prin urmare, făcutul patului dimineața echivalează cu primul punct bifat pe lista cu realizări din ziua respectivă. Psihologii sunt de părere că aranjarea patului ne ajută să ne îndeplinim următoarele sarcini pe care ni le stabilim pentru restul zilei.

Contra: Necesită destul de mult timp

Unul dintre cele mai folosite argumente de către cei care nu își fac patul dimineața este că procesul necesită destul de mult timp. Într-adevăr, aranjarea patului nu este o operațiune simplă, dar nici foarte complicată, care nu ar trebui să dureze mai mult de 5-10 minute. Cu puțină organizare, oricine ar putea să găsească suficient timp dimineața ca să-și facă patul.

Pro: Ajută la fixarea obiceiurilor bune

Unii specialiști consideră că făcutul patului dimineața ajută la fixarea unor obiceiuri sănătoase pentru oameni, precum spălatul dinților de două ori într-o zi, păstrarea curățeniei sau așezarea lucrurilor și obiectelor în ordine. Dacă patul, piesa de mobilier cea mai importantă dintr-un dormitor este făcut în fiecare dimineață, atunci încăperea va avea un aspect ordonat.

Contra: Patul făcut contribuie la dezvoltarea acarienilor

Un alt argument solid folosit de cei care nu își fac patul dimineața este că aranjarea favorizează dezvoltarea acarienilor. Chiar dacă multe specii de acarieni sunt inofensive pentru oameni, există unele care pot transmite diverse boli. Într-un astfel de context, unii oameni afirmă că nu ar trebui să ne facem patul, deoarece am contribui la înmulțirea acarienilor, care se dezvoltă în medii călduroase și umede. Dacă lăsăm patul nefăcut pe durata zilei, lenjeria nu va reține umezeala și, astfel, acarienii nu vor avea un mediu propice în care să se dezvolte.

Sursa foto: pixabay.com

Categories: FUN NEWS

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*