Principele Nicolae, exclus de Regele Mihai de la succesiunea la tronul României

Principele Nicolae, exclus de Regele Mihai de la succesiunea la tronul României
loading...

Regele Mihai I a luat o decizie fără precedent. L-a exclus din familia regală pe nepotul său, Nicolae, i-a retras titlul de ”Principe al României” și l-a exclus de la linia succesorală la Tronul României.

România a rămas fără Principe. Regele Mihai I l-a dat afară pe nepotul său Nicolae și i-a anulat acestuia orice șansă de a-i succede la tron.

În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de “Principe al României” și calificativul de “Alteță Regală”. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi. În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți. Păstrând aceeași afecțiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Alteța Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele”, se arată în comunicatul oficial al Casei Regale.

Pagina dedicată Principelui Nicolae pe site-ul oficial al Casei Regale a fost ștearsă, semn că Regele este extrem de supărat pe nepotul său.

Drept urmare, ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României, rămâne în continuare ca principală succesoare la tronul României, după ce Regele Mihai I va înceta din viață.

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mama Elena.

Din iunie 1930, după plecarea Reginei-mamă în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui Său.

După decesul Regelui Ferdinand din 1927 şi ca urmare a faptului că Principele Carol a renunţat la statutul de Principe Moştenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenţă, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, Gh. Buzdugan.

La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în ţară şi a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui Său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.

Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorităţii comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai şi al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nuntă din Atena. Au locuit până la sfârşitul anului 1948 la vila Spartă, locuinţa Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne şi apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.

Regele Mihai şi Regina Ana locuiesc din 2004 la Aubonne, în Elveţia. De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele Lor publice, Majestăţile Lor aleg să fie alături de cei dragi fie Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*