Primarul Brașovului, George Scripcaru, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită

Primarul Brașovului, George Scripcaru, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită
loading...

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru a fost reținut pentru 24 de ore, luni seară, de către Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov. Edilul din Brașov este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2010-2012, suspectul Scripcaru George, în calitate de primar al Municipiului Brașov, în baza unei înțelegeri prealabile cu alte persoane, a acționat și a determinat funcționari din cadrul Primăriei Brașov/ Consiliului Local Brașov și angajați din cadrul SC Cet SA și SC Tetkron SRL să-și exercite defectuos atribuțiile de serviciu, cu ocazia încheierii unor contracte/ convenții cu o societate comercială, urmărind obținerea pentru această firmă și persoanele care o administrau de foloase necuvenite (sume de bani și bunuri din patrimoniul societăților deținute de Municipiul Brașov).

De asemenea, ca urmare a înțelegerii prealabile cu administratorul unei alte societăți comerciale, a atribuit firmei controlate de acesta un contract de lucrări (deși societatea nu avea experiență în domeniu), iar ulterior a dispus decontarea unor lucrări neefectuate.
O parte din banii obținuți în mod injust au fost utilizați, din dispoziția sa, pentru achiziționarea de materiale electorale în campania pentru alegerile locale din anul 2012.

Pentru acoperirea acestor fapte, suspectul Scripcaru George a dat dispoziții să se post-constituie înscrisuri și ulterior a solicitat Consiliului de Administrație al SC Tetkron SRL ”să găsească vinovați” pentru decontările nelegale, indicând chiar trei angajați, deși cunoștea situația reală a acestor operațiuni financiare. Ulterior, funcționarii respectivi s-au conformat, în sensul că au constituit comisia de disciplină pentru cercetarea acelor persoane.

Marți, Scripcaru George va fi prezentat la Tribunalul Brașov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*