Prima Organizație Locală a Partidului Noua Românie s-a înființat la Ploiești

Prima Organizație Locală a Partidului Noua Românie s-a înființat la Ploiești
loading...

La o lună și patru zile de la lansare, Partidul Noua Românie anunță înființarea primei Organizații Locale. Municipiul Ploiești este primul oraș din România în care PNR înființează prima Organizație Locală.

E oficial. Prima Organizație Locală a Partidului Noua Românie s-a înființat azi, 5 octombrie 2015 în Municipiul Ploiești, județul Prahova.

Întrucât s-a atins pragul minim de 30 de membri înscriși în PNR și care au domiciliul în Ploiești, potrivit articolului 15 din Statutul Partidului Noua Românie privind înființarea unei organizații locale într-un oraș.

”Mă bucur că azi putem anunța faptul că după o lună și patru zile de la lansarea Partidului Noua Românie putem inaugura prima Organizație Locală din România. Acest lucru a fost posibil la Ploiești grație implicării lui Cristian Costache, care în doar o lună de zile a reușit să convingă alți ploieșteni să devină membri ai partidului. Cristian Costache face parte din categoria românilor care trec de la vorbe la fapte. Le mulțumesc tuturor celor 30 de ploieșteni care s-au înscris în PNR până azi, și prin acest prim pas își doresc să pună umărul la schimbarea reală a României. Cu astfel de oameni hotărâți și serioși putem schimba România”, a declarat Sebastian Popescu, Președintele Partidului Noua Românie.

În maxim 30 de zile de la înființarea Organzizației Locale PNR Ploiești, se va convoca Adunarea Generală Locală care prin vot direct și secret, va alege conducerea organizației.

Oricare din cei 30 de membri, plus cei care se vor mai înscrie în PNR până în ziua Adunării Generale Locale, pot candida pentru una din funcțiile de conducere locală a Organizației, în speță pentru cea de Președinte, Vicepreședinte, Secretar General și Trezorier. La care se adaugă trei membri ai Adunării Generale în Biroul Executiv Local. Toate cele șapte funcții din Biroul Executiv Local se ocupă prin vot direct și secret al Membrilor Adunării Generale Locale pentru un mandat de patru ani.

Partidul Noua Românie este primul partid din România înființat de tineri neafiliați politic și care nu acceptă traseiști politici.

Potrivit statisticilor din luna septembrie 2015, în medie, în fiecare oră, un român s-a înscris în Partidul Noua Românie.

Categories: POLITICĂ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*