Premieră în România | A fost înfiinţat primul partid care nu acceptă traseişti politici! Iată despre cine este vorba!

Premieră în România | A fost înfiinţat primul partid care nu acceptă traseişti politici! Iată despre cine este vorba!
loading...

Premieră pe scena politică din România. A fost creat primul partid din ţară care nu acceptă în rândurile sale, traseiştii politici. Traseiştii sunt acei membri care-şi schimbă partidele după propriile interese astfel încât să se menţină veştinc la putere şi să nu-şi piardă privilegiile.Un grup de tineri curajoşi au decis că este vremea ca în România să se construiască un nou partid, de la zero, dar nu cu traseişti, să fie cu adevărat nou partidul, nu dor prin nume ci şi prin membrii săi.

În timp ce alte partide îşi fură unele altora membrii, momindu-i cu diverse oferte tentante, un nou partid din România îşi permite luxul de a refuza pe bandă rulantă membrii care nu îndeplinesc criteriile de aderare.

Odată cu modificarea legii 14 din 2003 cu privire la simplificarea procedurilor de înfiinţare a unui partid, în România, în ultimii doi ani au apărut partide ca ciupercile după ploaie. Însă, dintre toate, doa unul singur se deosebeşte clar de toate. Partidul Noua Românie este primul şi singurul partid din România care încă de la înfiinţare a spus clar şi răspicat NU traseiştilor. Preşedintele PNR explică motivul pentru care traseiştii nu sunt primiţi în noul partid.

Noua Românie este primul şi singurul partid din România care nu primeşte în rândurile sale membrii ai altor partide şi nici traseiştii. De ce? Simplu. Nu poţi să spui că înfiinţezi un nou partid dar tu aduni membri de la alte partide şi apoi îl vinzi românilor ca o nouă formaţiune politică. Un partid nou trebuie să fie nou atât ca denumire cât şi prin componenţa membrilor. Să rupi doi trei membri din fiecare partid şi să faci o nouă formaţiune politică şi să ceri apoi votul românilor pe motiv că e altceva, înseamnă o manipulare grosolană. Vor face în noul partid fix ce au făcut şi în partidul din care au plecat. În România e nevoie de un nou partid creat de la zero în care românii să poată avea încredere. Sunt multe partide nou înfiinţate de cine trebuie, sunt multe partide balama care au scopul de a menţine la putere tot actualii politicieni. Românii care vor cu adevărat schimbare şi vor să aibă pe cine vota, să vină alături de PNR. Împreună să dezvoltăm acest proiect şi prin intermediul lui să ajungem să guvernăm pentru români“, a declarat Sebastian Popescu, Preşedintele PNR.

În cei doi ani de existenţă, PNR a primit peste 6000 de cereri de înscriere, însă circa 3500 din cereri au fost deja respinse. PNR are în prezent 31 de organizaţii locale, dintre care 4 sunt în Diaspora.

Partidul Noua Românie este un partid creat de către oameni tineri neafiliați politic, se adresează tuturor cetățenilor români care vor să pună umărul la modernizarea României, la construirea de instutuții credibile, la crearea de legi moderne, prin care să fie reformat statul român.

Poţi să devii membru PNR doar dacă ai minim 18 ani şi în ultimii 7 ani nu ai deţinut calitatea de simplu membru în alt partid.

Pe site-ul oficial al Noua Românie puteți citi Statul și Programul Politic, www.partidulnouaromanie.ro.

Înscrie-te în Noua Românie și ia parte la adevărata schimbare a țării.   

Urmărește pe facebook activitatea Noua Românie.

Categories: POLITICĂ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*