PNR pune tunurile pe Guvern: Cheltuie 33 de milioane de euro pe un referendum inutil în loc să repare şcolile

PNR pune tunurile pe Guvern: Cheltuie 33 de milioane de euro pe un referendum inutil în loc să repare şcolile
loading...

Noua Românie, partidul fondat de tinerii care nu au mai fost în alte partide, lansează un atac dur la adresa Guvernului Dăncilă pe care îl acuză că risipeşte 33 de milioane de euro pe un referendum politic inutil în loc să aloce fonduri pentru reparaţia şi modernizarea şcolilor din ţară.

În timp ce peste 4000 de şcoli funcţionează fără aviz ISU şi Aviz sanitar, şi multe dintre şcoli au încă WC-ul în curte, Guvernul Dăncilă aruncă pe apa sâmbetei, 33 de milioane de euro pentru  organiza un referndum inutil.

Noua Românie consideră că priorităţile României sunt cu totul altele în anul Centenar şi nicidecum cheltuirea a 33 de milioane de euro pentru un referendum care să modifice două cuvinte din Constituţie.

Conform articolului 48 din actuala Constituţie a României, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, condiţiile de încheiere, de desfacere şi nulitate stabilindu-se prin lege.

Codul Civil, adică legea la care face referire articolul 48 din Constituţia României, prevede la art Art. 258 alin. (1) că “Familia se intemeiaza pe căsătoria liber consimţită între soţi”, iar la alin. 4 se precizează noţiunea de soţi: “În sensul prezentului Cod civil, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie”. Iar Art. 259 din Codul Civil prevede la alin. 1 “Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii”, iar alin. (2) precizează faptul că: Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.

Drept urmare, PNR consideră că nu mai e nevoie de a reglementa ceva ce deja legislaţia din România a stabilit, în speţă între cine se poate constitui familia şi căsătoria.

PNR consideră că cele 33 de milioane de euro trebuiau cheltuite pentru a repara şi moderniza şcoli şi spitale, nu să fie risipite pe un referendum politic care să fie în avantajul PSD şi ALDE.

Potrivit actualului Cod civil, intrat în vigoare în data de 1 octombrie 2011, în România este interzisă căsătoria între persoane de acelaşi sex. Potrivit legislaţiei din România nu sunt recunoscute nici căsătoriile, nici parteneriatele civile dintre persoane de acelaşi sex încheiate în străinătate. Drept urmare, referendumul din 7 octombrie nu are justificare.

Noua Românie crede în importanţa familiei, dar familia nu trebuie să se reducă doar la componenta sexuală. Familie înseamnă şi respect, demnitate, creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, respectul între soţi şi între membrii familiei.

Decizia Guvernului de a stabili două zile de referendum, în speţă 6 şi 7 octombrie, dovedeşte disperarea coaliţiei PSD ALDE din cauza faptului că nu vor reuşi să mobilizeze la vot circa 6 milioane de români astfel încât să valideze referendumul.

Cu privire la participarea sau neparticiparea la referendum a membrilor şi simpatizanţilor Noua Românie cât şi a cetăţenilor cu drept de vot, PNR nu va face niciun îndemn în acest sens. Fiecare trebuie să decidă dacă va merge sau nu, la referendum şi în ce fel va vota.

PNR are în prezent 35 de Organizaţii Locale dintre care şase sunt în Bucureşti, cinci în Diaspora: Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Belgia şi 24 în marile oraşe din ţară.

Poţi să te înscrii în Partidul Noua Românie, completând aici formularul online.

Pe site-ul oficial al Noua Românie puteți citi Statul și Programul Politic, www.partidulnouaromanie.ro şi astfel puteţi afla ceea ce îşi propune să facă acest proiect creat de tineri care nu au mai fost în alte partide.

Urmărește pe facebook activitatea Noua Românie.

Categories: ȘTIRI

About Author

Comments

  1. Inchirieri auto Bucuresti
    Inchirieri auto Bucuresti 21 September, 2018, 11:02

    Bataie de joc ce se intampla cu banii publici.

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*