Peste 700 de copii vor beneficia de educație preșcolară în 37 de grădinițe estivale inaugurate de Salvați Copii

Peste 700 de copii vor beneficia de educație preșcolară în 37 de grădinițe estivale inaugurate de Salvați Copii
loading...

Fundația Salvați Copiii a deschis 37 de grădinițe estivale, în cadrul unui program unic, însă extrem de necesar, dedicat copiilor din comunități defavorizate.

Peste 700 de copii din comunităţi defavorizate din Bucureşti şi alte 21 de judeţe din România vor beneficia de educaţie preşcolară, în cadrul celor 37 de grădiniţe estivale lansate astăzi de Organizaţia Salvaţi Copiii. Nevoia unui astfel de demers apare în contextul în care doar 52% dintre copiii români frecventează grădinița, una dintre cauzele principale ale neparticipării fiind sărăcia, potrivit datelor Eurostat – EU-SILC.

Grădiniţele vor funcționa pe perioada verii, între 4 iulie şi 2 septembrie, pentru a facilita creşterea nivelului de pregătire pentru şcoală şi accesul la educaţie primară, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii defavorizate. 36 de cadre didactice care vor lucra direct cu cei mici au fost pregătite special pentru acest program. Până în prezent, Salvaţi Copiii a integrat peste 5.500 de copii de vârstă preșcolară şi a instruit peste 1.370 de educatori care lucrează cu copii din comunităţi defavorizate.

Salvaţi Copiii îşi dorește să ofere sprijin tuturor copiilor, pentru ca aceștia să poată porni cu șanse egale în viață. În acest sens, accesul la educație, începând cu integrarea copiilor în grădinițe, este crucial. Pentru a reduce decalajul la învăţătură pentru copiii aflaţi în pragul excluziunii sociale, Salvaţi Copiii România este singura organizație care desfăşoară, de cinci ani, iniţiativa Grădiniţele estivale, parte din programul Şanse egale pentru toţi copiii, într-o societate fără discriminare.” – Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Organizaţia Salvaţi Copiii dezvoltă programe de includere preşcolară şi şcolară dedicate copiilor proveniţi din medii defavorizate încă din anul 1999. Grădiniţele estivale, organizate anual, constituie o modalitate prin care copiii din comunităţi sărace, cei mai mulţi de etnie romă, sunt atraşi către şcoală, ajutaţi să se integreze în plan educaţional şi să recupereze lacunele provocate de lipsa educaţiei preşcolare. Doar 42% dintre copiii romi (6-15 ani) au mers la grădiniţă, în comparaţie cu 87% dintre copiii de alte etnii şi care trăiesc în acelaşi mediu.

În cadrul grădinițelor estivale sunt incluşi copiii care nu au sau nu au avut posibilitatea parcurgerii etapei preşcolare, din motive socio-economice, care fie nu au fost înscrişi în sistemul de învăţământ, fie au fost înscrişi, dar au avut o participare redusă, aflându-se astfel în risc de abandon şcolar. La sfârşitul grupelor estivale, copiii sunt înscrişi în sistemul de învăţământ preşcolar sau şcolar, în funcţie de vârstă, iar situaţia lor educaţională este monitorizată pe tot parcursul anului şcolar.

Eu nu am reușit să scriu toată viața, dar copilul meu a învățat literele într-o vară. Grădinița de vară a făcut minuni cu copilul meu. Într-o zi, el mă va învăța și pe mine să scriu și să citesc” – M. P., mama unui copil înscris la grădinița estivală.

Ca urmare a participării la grupele de pregătire, copiii au reuşit să se adapteze mai uşor la mediul educaţional, obţinând rezultate şcolare bune şi îmbunătăţindu-şi abilităţile sociale, care le-au permis să interacţioneze cu învăţătorii şi colegii de clasă.

Programul Grădinițe Estivale și-a dovedit utilitatea prin evoluția și rezultatele școlare ulterioare, obținute de-a lungul întregului an școlar de către copiii participanți la program. Școala nu a fost un șoc pentru ei, iar cunoștințele, noțiunile și deprinderile pe care le aveau i-au ajutat să se adapteze mai ușor la cerințele și ritmul programei școlare. Felicitări echipei și Organizației Salvați Copiii!” – Nanu Tanța, director al Școlii Gimnaziale Nr. 31 Constanța.

Dintre cei 560 de copii participanţi la grupele estivale anul trecut, 282 au fost înscrişi în anul şcolar 2015-2016 la școală, 92,3% având o frecvenţă bună și foarte bună, iar 86,8% având rezultate bune şi foarte bune. 257 dintre copii au fost înscriși la grădiniță. 80% din totalul celor înscriși au rămas în sistemul educațional până în prezent.

Cele 37 de grădiniţe estivale sunt deschise în Bucureşti (sectoarele 1 şi 5), Ilfov (Jilava), Iaşi (comunitatea Dallas), Cluj (Cluj-Napoca şi Floreşti), Hunedoara (Lupeni şi Petrila), Dâmboviţa (Târgovişte, Vulcana Pandele, Potocelu, Lucieni), Constanţa (Constanţa şi Mangalia), Mureş (Târgu-Mureş), Timiş (Timişoara), Caraş-Severin (Reşiţa), Dolj (Craiova), Braşov (Prejmer, Săcele), Sibiu (Alţîna), Vrancea (Slobozia Bradului), Vaslui (Vultureşti), Suceava (Părhăuţi), Olt (Drăgăneşti Olt), Teleorman (Pietrosani), Prahova (Mărginenii de Jos), Argeş (Piteşti), Călăraşi (Chiselet), Neamţ (Roznov).

Finanţatorii acestui program sunt Fundaţia IKEA, H&M Conscious Foundation, Kaufland România şi EEA Grants – „Centre pentru Educaţie Incluzivă – Servicii integrate pentru copii din grupuri defavorizate”, proiect derulat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*