Peste 2,4 milioane de români au urmărit aventurile lui Mowgli la Antena 1

Peste 2,4 milioane de români au urmărit aventurile lui Mowgli la Antena 1
loading...

Duminică, telespectatorii Antena 1 au urmărit cu sufletul la gură ecranizarea uneia dintre cele mai emoţionante poveşti desenate de Walt Disney, inspirată din seria de povestiri scrise de Rudyard Kipling şi care i-a adus acestuia o nominalizare la Premiile Oscar.

Lansată la aproape un an de la moartea lui Walt Disney, fiind totodată şi ultima producţie la care acesta a lucrat,  pelicula “Cartea Junglei”, difuzată aseară de Antena 1 a fost lider de audiență pe toate categoriile de public. Peste 2.4 milioane de telespectatori la nivelul întregii țări au fost cu ochii pe aventurile lui Mowgli în minutul de maximă audienţă, de la 20:52.

În intervalul orar în care a fost difuzată pelicula “Cartea Junglei”, 19:58 – 21:29, Antena 1 nu a avut rival. Super-producţia Disney a fost lider de audiență la nivelul întregii populații a țării, Antena 1 înregistrând o medie de 10,2 puncte de rating și 16,8 procente din cota de piață, în vreme ce principalul competitor, Pro Tv, a ocupat abia a treia poziţie, după Kanal D, în clasamentul audienţelor, cu 6,8 puncte de rating și 11,2% cota de piață. Antena 1 a fost lider şi pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani,  cu 10,6 puncte de rating şi 21,2 procente din cota de piață, pe locul al doilea clasându-se Pro Tv cu o medie de 9,5 puncte de rating și 19% cotă de piață. Şi la nivel urban, Antena 1 a condus topul cu o audiență medie de 9,2 puncte de rating și 15,8% cota de piață, în vreme ce Pro Tv ocupa locul secund cu 7,4 puncte de rating și 12,6% cota de piață.

Serile de poveste de la Antena 1 continuă duminica viitoare cu “Frozen – Regatul de gheaţă” – una dintre cele mai recente pelicule de animaţie, ce a creat o adevărată isterie în rândul copiilor de pretutindeni, aducând totodată în palmaresul Disney două premii Oscar, la categoriile “Cel mai bun film de animaţie” şi “Cel mai bun cântec de pe o coloană sonoră originală”. Tânăra Anna şi Crăiasa Zăpezii Elsa le dau întâlnire telespectatorilor începând cu ora 20:00 pentru a porni împreună într-o călătorie de poveste, ce le va scoate în cale troli, fiinţe magice, amuzantul om de zăpadă Olaf, dar şi o mulţime de pericole.

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*