Operațiune dramatică de salvare a unui copil de doi ani căzut într-o fântână

Operațiune dramatică de salvare a unui copil de doi ani căzut într-o fântână
loading...

Peste 40 de pompieri au fost implicați marți în operațiunea de salvare a copilului de doi ani care a căzut într-un puț dintr-un sat de lângă Roșiorii de Vede, Balta Sărată, județul Teleorman. După mai bine de șase ore de intervenție cu escavatoare și buldozere, pompierii au reușit să-l salveze pe copil.

Un copil în vârstă de doi ani a căzut într-o fântână, în localitatea Balta Sărată, din județul Teleorman. Adâncimea la care se afla copilul a fost de 16 metri, poziţionat pe pompă cu care se scoate apă din puţ.

In spectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis la faţa locului acţionează trei autospeciale de stingere, una de descarcerare și un echipaj medical aparţinând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Teleorman.

În sprijin, au fost trimise un echipaj de salvatori, o autospecială CBRN şi spitalul mobil, care au în dotare tunuri cu aer cald, din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov.

Copilul în vârstă de doi ani care a căzut într-o fântână dintr-o gospodărie aflată într-un sat de lângă Roşiorii de Vede, Balta Sărată, județul Teleorman a fost salvat.

 Echipajele medicale îl evaluează, iar elicopterul este pregatit sa-l transporte la spital.

La fața locului, forțele de intervenție au acționat pe două fronturi, atât prin manevrarea unui dispozitiv în interiorul locului în care copilul a rămas captiv, cât și prin săpaturi în exteriorul puțului.

Copilul a fost monitorizat permanent cu ajutorul unei camere video. Vârsta frageda a micuțului, adâncimea la care acesta se afla și diametrul îngust al spațiului de manevra au îngreunat misiunea salvatorilor.

Forțele de la fata locului au fost suplimentate cu o autospecială de descarcerare și un camion al ISU Olt, containerul multirisc și o ambulanță de terapie intensivă mobila (cu medic) de la ISU BIF.

De asemenea, tot de la ISU BIF a plecat în sprijinul savatorilor teleormăneni un camion încărcat cu materiale de susținere, pentru consolidarea malurilor de pământ.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*