Observator Antena 1 lansează campania „Produs în țara ta”

Observator Antena 1 lansează campania „Produs în țara ta”
loading...

După ce de 1 Decembrie le-a spus tuturor românilor, de ziua lor „Tu schimbi România”, Observator își continuă demersul de susținere a tot ceea ce e românesc și lansează o campanie care sprijină munca făcută în România, o inițiativă prin care produsele fabricate la noi în țară devin vizibile pentru orice cumpărător.

Împreună cu agenția Geometry Global, Observator și Antena 3 lansează campania „Produs în țara ta”, o campanie care susține imprimarea pe produsele făcute în țară a unui cod de bare personalizat, cod care devine astfel marcă a tuturor mărfurilor fabricate în România.

Campania „Produs în țara ta” își va găsi declinarea într-o serie de reportaje Observator care arată cum putem trăi 100 % românește. Cu toții ne mândrim că suntem români. Dar ce produse româneşti folosim? Și, mai ales, știm sigur că ele au fost făcute în România?

Pentru ca produsele ”made in România” să devină mai vizibile în rafturi, campania Observator „Produs în ţara ta” cere ca tot ce este fabricat în România să poarte un cod de bare distinct, unul pe care să se vadă clar harta ţării noastre. În aşa fel ne putem asigura că, indiferent de vârstă şi de educaţie, românii pot alege un produs fabricat în ţara lor şi pot astfel trăi autentic româneşte zi de zi.

Dincolo de calitatea incontestabilă a produselor româneşti, campania vrea să atragă atenţia asupra faptului că de fiecare dată când cumpărăm un produs fabricat în România, ajutăm economia şi oferim locuri de muncă unor români, ca noi.

Demersul pornește de la constatarea faptului că românii spun că ar cumpăra produse românești și chiar ar fi dispuși să plătească mai mult pentru ele. Dar, în momentul actual, pentru consumatorii români, produsele făcute în țara noastră sunt mai degrabă invizibile.

Încercând să valorifice această nevoie a consumatorului român, lanțuri de retaileri și unii comercianți creează propriile sub-branduri sau propriile ștampile care să ateste originea românească a produselor.

E vorba de un trend la nivel național, dar care rămâne în continuare invizibil pentru majoritatea românilor. În acest context, țara noastră are nevoie de o soluție națională, universală, democratică, prin care toate produsele făcute în România să fie cât mai ușor de identificat, stimulând astfel alegerea lor și sprijinind economia din România.

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*