O nouă luptă pentru Teritoriu, în ”Ultimul Trib”!

O nouă luptă pentru Teritoriu, în ”Ultimul Trib”!
loading...

Cameleonii, Crocodilii și Lemurii și-au luat rămas-bun de la oamenii din sat, de la palmierii de pe insula pustie sau de la piscina de la vila de lux și intră într-o nouă luptă pentru Teritoriu, joi seara, de la ora 20.00, la Antena 1.

            Împinși de dorința de a obține o ”cazare” mai bună sau de a-și păstra vila deja câștigată, Lemurii și Corocodilii intră în joc motivați, în timp ce Cameleonii, care în mod complet neașteptat au reușit să trăiască regește pe insula pustie sunt mult mai relaxați. ”Nu trebuie să avem niciun stres, pentru că nu avem nimic de pierdut”, au spus aceștia, care înainte de a pleca de pe insula pustie au lăsat câteva lucruri ”moștenire” celor care vin, dar și un mesaj cu indicații prețioase.

De partea cealaltă, în sat, Lemurii speră că o vreme nu se vor mai întoarce la localnici, așa că le-au făcut acestora mici cadouri înainte de a pleca. ”Sper să câștigăm vila, că mor! Tot timpul eu sunt ultima care intră în joc și am senzația că toate oalele se sparg în capul meu”, a spus Daniela Crudu, care i-a făcut cadou halatul său de mătase mamei Vula, cea care a avut grijă de ei cât timp au stat în sat.

Cum se vor descurca Lemurii, Crocodilii și Cameleonii și cine va câștiga lupta pentru Teritoriu, telespectatorii pot afla joi seara, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”.

ultimul trib - antena 1

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*