Noua Românie nu vrea prag electoral: Românii să fie reprezentați în Parlament de cei pe care i-au votat

Noua Românie nu vrea prag electoral: Românii să fie reprezentați în Parlament de cei pe care i-au votat
loading...

Noua Românie solicită Parlamentului României şi Primului Ministru Dacian Cioloş, să elimine pragul electoral de la alegerile parlamentare, întrucât acesta este neconstituţional şi îngrădeşte dreptul românilor de a fi reprezentaţi în legislativ de formaţiunea pe care ei o votează. Pragul electoral de 5% împiedică partidele nou înfiinţate să intre în Parlament în baza voturilor primite de la cetăţeni.

Noua Românie cere atât Parlamentului României cât şi Primului Ministru, ca mandatele de deputat şi senator să fie alocate în baza numărului voturilor primite de fiecare formaţiune politică care nu a îndeplinit acel prag de 5%.

“Pragul electoral a fost conceput de partidele mari ca să rămână veşnic la putere şi pentru a împiedica partidele nou înfiinţate să intre în Parlamentul României. Este inadmisibil ca românii să voteze un partid, dar pentru că acesta nu a îndeplinit pragul de 5% să nu primească niciun mandat în Parlament. În schimb, în baza voturilor primite de formaţiunea sau formaţiunile care nu au îndeplinit pragul, prin redistribuire, alte partide să primească mandate în Parlament. Cu alte cuvinte pe munca şi banii altor partide politice, care primesc un anumit număr de voturi, alte partide profită şi ele primesc acele mandate. Românii care au votat un anumit partid vor să fie reprezentați în Parlament de acele partide nu de altele.  Se trezesc că au votat pe unii şi sunt “reprezentaţi” de cei pe care nu au dorit să-i voteze. Asta înseamnă deturnarea votului românilor prin procedura “legală” de redistribuire inventată de partidele mari”, a declarat Președintele PNR, Sebastian Popescu.

Potrivit articolului 5 din legea 208/2015, alin 2, un mandat de deputat este alocat la 73,000 de locuitori(adică atât români cu drept de vot cât şi fără drept de vot), iar un mandat de senator la 168,000 de locuitori.

Preşedintele PNR, Sebastian Popescu solicită atât Parlamentului cât și Guvernului condus de Dacian Cioloș să modifice legea 208/2015, astfel încât ca la minim 73,000 de voturi primite de un partid la parlamentare, acea formaţiune politică să primească un mandat de deputat, iar pentru minim 168,000 de voturi un mandat de senator. Aşadar, chiar dacă nu fac pragul de 5%, în funcţie de numărul voturilor primite pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, să primească, unul, două, trei sau zece mandate.

Parlamentul și Guvernul pot alege fie să elimine definitiv pragul electoral, fie să decidă ca pentru partidele care nu au îndeplinit pragul de 5%, în funcție de numărul voturilor primite de la români, dar nu mai puțin de 73,000, să le acorde unul sau mai multe mandate de deputați și/sau senatori. În acest sens am trimis atât Primului Ministru Dacian Cioloș cât și Președintelui Senatului- Călin Popescu Tăriceanu și Președintelui Camerei Deputaților – Valeriu Zgonea, o solicitare de modificare a legii 208 din 2015 pentru eliminarea pragului electoral de 5%”, a concluzionat Sebastian Popescu, Președintele Partidului Noua Românie.

În acest fel, românii care au dat votul acelui partid în alegeri, vor avea garanţia că sunt reprezentaţi în Parlament de cei pe care i-au votat şi nu de cei pe care nu îi doresc în Parlament.

Dacă pentru alegerile locale nu mai e timp fizic pentru a aplica acest lucru, este timp suficient pentru a-l putea adopta pentru a fi aplicat la alegerile parlamentare din noiembrie-decembrie 2016.

Ministrul Justiţiei cere reducerea pragului electoral

În urmă cu patru zile, Ministrul Justiţiei, Raluca Prună a declarat că pragul electoral trebuie scăzut pentru că îngrădeşte dreptul partidelor nou înfiinţate de a intra în viaţa politică.

Pragul electoral, desfiinţat în Germania

În 26 februarie 2014, Curtea Constituțională de la Karlsruhe a decis că, în Germania, pragul electoral de trei procente aplicat în alegerile europarlamentare încalcă egalitatea de șanse a partidelor mici şi drept urmare a fost eliminat.

PSD si PNL se opun reducerii pragului electoral

PSD şi PNL se opun vehement reducerii sau eliminării pragului electoral de frică să nu intre şi partide nou înfiinţate în Parlamentul României.„N-am înţeles ce competenţă are doamna Prună în domeniul ăsta. Nu văd de ce doamna este preocupată de pragul electoral, nu intră în atribuţiile sale” a declarat Liviu Dragnea. Co-presedintele PNL Vasile Blaga a declarat luni ca este împotriva reducerii pragului electoral, ironizând propunerea făcuta de Ministrul Justitiei Raluca Prună.

“Nu suntem de acord cu scăderea pragului electoral. E punctul meu de vedere. Orice temă de genul asta e atât de importantă, încât trebuie discutată întâi în partid, apoi în Comisia de cod electoral. Cât ar trebui să fie pragul? Minus 3%?”, a spus  ironic Vasile Blaga.

În 14 mai 2012, Victor Ponta, pe atunci Prim Ministru al României, declara că pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare, printr-un amendament depus la Camera Deputaților.

Pentru o schimbare reală, implică-te şi înscrie-te în Partidul Noua Românie, AICI.

Urmăreşte PNR pe Facebook.

Categories: POLITICĂ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*