Monica Ridzi, disperată că moare în închisoare, cere Ministrului Justiției să vadă condițiile inumane

Monica Ridzi, disperată că moare în închisoare, cere Ministrului Justiției să vadă condițiile inumane
loading...

Monica Iacob Ridzi, condamnată pe 16 februarie 2015, la cinci ani de închisoare cu executare, face un “apel disperat” la Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, pe care îl cheamă să vină în penitenciare să vadă în ce condiții inumane stau deținuții.

Monica Iacob Rizi, bolnavă de trombofilie și leucemie, suportă foarte greu condițiile de carceră. Fostul Ministru al Tineretului și Sportului în Guvernul Boc, a făcut un apel la Ministrul Justiției să vină să vadă în ce condiții stă și ea și alți deținuți, la închisoare.

Ridzi a scris pe blogul personal că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

“Sunt două săptămâni de când sunt în penitenciar dintr-o gravă eroare judiciară, două săptămâni de chin, de umilinţă, de durere, de suferinţă. Două săptămâni în care m-am simţit tot mai rău, două săptămâni în care medicul penitenciarului – o doamnă căreia nu am ce să-i reproşez – văzând cât îmi este de rău, a făcut eforturi să mă trimită la un spital pentru investigaţii ce îmi sunt urgente şi necesare având în vedere bolile grave de care sufăr”, scrie Monica Iacob Ridzi.

Ea spune că sistemul medical din penitenciar nu este bine gândit, asistenţa medicală fiind bine reglementată în lege, dar greu aplicabilă în practică: Medicamentele sunt foarte puţine, cele extrem de necesare lipsesc, medicamentele sub formă de capsule sau plicuri, nici familia nu are voie să le cumpere chiar daca ai reţetă, fondurile pentru analize medicale sunt limitate… Toate acestea se întâmplă deoarece în ultimii 25 de ani în România toţi cei care au fost la şefia Ministerului Justiţiei au subfinanţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi cei care au făcut unele reguli nu au trecut pe aici.

Ridzi se întreabă retoric pe blogul său, încercând să sublinieze faptul că deținuții mor cu zile în penitencare: Mă întreb câţi oameni trebuie să mai moară în penitenciare sau să se îmbolnavească grav, câte procese să mai piardă România la CEDO pentru ca să se facă ceva şi pentru cei care, odată ajunşi în penitenciare, sunt condamnaţi, a doua oară, la umilinţă? Condamnare primesc, deopotrivă, şi familiile deţinutilor, şi copiii lor care vin să-şi vadă părinţii în condiţii improprii, greu de descris. Copiii mei au fost deja grav afectaţi de vizita cu dispozitiv de separare la care au avut dreptul. Şi nu doar ai mei. La aceşti copii nu se gândeşte nimeni? De ce trebuie pus un geam între o mamă şi copiii ei de doar câţiva anişori? Dacă mama nu a fost acuzată de fapte de violenţă, vizitele cu dispozitiv de separare pot fi considerate tratament inuman, o formă de tortură atât pentru mamă, cât şi pentru copii, tratament interzis de lege.

Fostul Ministru al Sportului spune că: Nu am fost condamnată doar la o pedeapsă privativă de libertate. Am fost condamnată să stau în frig, mă încalzesc – ca şi celelalte deţinute – cu sticle de apă încalzită la filtrul de cafea, am fost condamnată să fac duş de trei ori pe săptămână în cele zece minute cât este apă caldă acum (cele zece minute le împart cu colega de cameră pentru că avem un singur duş, de fapt o ţeavă în loc de duş, dar ne bucurăm ca nişte copii când o avem (…) Mai mult, am fost condamnată să mă plimb maxim o oră pe zi într-o «cuşcă» de aproximativ 10 m / 4 m în care cerul îl vezi tot prin gratii acoperite cu plasă deasă. Sau am fost condamnată să nu mă plimb deloc dacă ora de «plimbare» se suprapune ca program cu ora de vizită.

Ridzi se teme să nu moară în închisoare întrucât suferă de o formă gravă de trombofilie, și singura variantă de a evita decesul prin trombembolie este să facă mişcare cât mai des: Prin urmare, fac sute de paşi pe lungimea de trei metri a celulei în care stau şi mă rog la Dumnezeu în fiecare clipă să nu mor în penitenciar cum au mai murit oameni bolnavi în penitenciarele din România. Deşi nu am voie să stau lângă persoane bolnave, răcite sau cu alte infecţii din cauza riscului de a mi se agrava bolile pe care le am din cauza lipsei imunităţii, acest lucru este imposibil în penitenciar din cauza supraaglomerării. Deşi stau tot timpul cu masca de protecţie, iau antibiotic de 26 de zile deja, pentru a preveni contractarea unei alte infecţii pe lângă pielonefrita de care sufăr în acest moment, riscul de a contracta o altă infecţie este mare şi poate duce chiar la decesul meu.

În finalul scrisorii sale, Ridzi îl roagă public pe ministrul Justiţiei să meargă în penitenciare şi să vadă condiţiile în care sunt ţinuţi deţinuţii şi în care lucrează angajaţii: Poate atunci veţi aloca mai mulţi bani celor care, nu din vina lor, sunt condamnaţi a doua oară odată ajunşi în penitenciare. Sper, domnule ministru, că nu gândiţi că: «aşa le trebuie, au greşit, să sufere. Nu trebuie să investim în penitenciare». Ştiţi, domnule ministru, moartea în chinuri este mult mai dureroasă şi este o formă de tortură. Ori, pentru un om bolnav ca mine, condamnarea la închisoare este de fapt o condamnare la moarte, pentru că sistemul penitenciar, gestionat de dumneavoastră, nu poate asigura mie şi sutelor de deţinuţi din România minimul de decenţă şi non-umilinţă umană. Este un apel la reflecţie. Este un apel disperat. Înteleg să îmi duc crucea până la capăt. Însă înţeleg să vreau să trăiesc cu gândul la copiii mei, de care nicio instanţă, de care nimeni nu mă poate despărţi. Ei sunt, la urma urmei, singura determinare pe care o mai am.

Monica Iacob Ridzi a ajuns marți seară la Spitalul Penitenciar Jilava, după 27 de ore de mers cu duba penitenciarului unde a fost transferată de la secţia exterioară Cluj a Penitenciarului Gherla, în baza unei solicitări personale de internare în spital, ea motivând că suferă de mai multe boli şi că se simte rău.

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi a cerut Penitenciarului Gherla stabilirea unui regim semideschis de executare a pedepsei, invocând faptul că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locuri din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ, în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor.

Procurorii o acuză pe Ridzi că, ulterior declanşării cercetărilor, în 13 iulie 2009, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuţă, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS aparţinând unora dintre coinculpaţi date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poştă electronică, cât şi din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*