Monica Niculescu, eliminată în turul doi la Miami de Serena Wiliams

Monica Niculescu, eliminată în turul doi la Miami de Serena Wiliams
loading...

Monica Niculescu a bifat sâmbătă seară, a doua înfrângere consecutivă în decurs de două săptămâni, în fața liderului mondial, Serena Williams.

Românca a fost învinsă în două seturi, scor 3-6, 1-6, după o oră și 21 de minute de joc, în turul doi la Miami, de americanca Serena Williams.

Niculescu a jucat relativ bine în primul set, și la scorul de 3-5, i-a anulat americancei trei mingi de set și a ratat trei mingi de re-break.

Astfel că după 37 de minute de joc, Niculescu a pierdut primul set cu 3-6.

Românca a servit prima în setul doi, dar și-a pierdut serviciul. Era semnul că Niculescu nu mai reușește să îi țină piept americancei așa cum a făcut în prima lor întâlnire, la Indian Wells, unde a pierdut la limită 5-7, 5-7.

Monica a pierdut mult mai clar setul doi, cu 1-6, reușind să-și facă o singură dată serviciul.

Monica Niculescu va primi 35 puncte WTA și un cec în valoare de 17.100 de dolari, pentru accederea în turul doi la simplu feminin la Mastersul de la Miami.

Monica Niculescu va continua în proba de dublu feminin, unde face pereche cu rusoaica Alexandra Panova. Cele două vor juca în primul tur cu perechea formată din Samantha Stosur și Lisa Raymond.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*