Monica Niculescu a ratat în mod incredibil trofeul turneului de la Nottingham

Monica Niculescu a ratat în mod incredibil trofeul turneului de la Nottingham
loading...

Monica Niculescu a fost învinsă, luni, în finala turneului de simplu feminin de la Nottingham, de croata Ana Konjuh.

Înfrângere dramatică a Monicăi Niculescu în finala turneului pe iarbă de la Nottingham. După o semifinală fabuloasă făcută în fața polonezei Agnieszka Radwanska, locul 13 mondial, românca a dezamăgit crunt în finală.

Monica Niculescu a câștigat primul set, lejer, cu 6-1, după 29 de minute de joc cu croata Ana Konjuh, grație break-urilor reușite la 1-0 și 3-0.

După un prim set perfect, Monica Niculescu a făcut praf setul doi pe care l-a cedat croatei, cu scorul de 4-6.

După ce a ratat o minge de break în debutul setului trei, Niculescu și-a pierdut serviciul, a fost condusă cu 3-0, și 5-2, scor la care românca și-a pierdut din nou serviciul și astfel a ratat complet finala.

Accederea în finala de la Nottingham îi asigură Monicăi Niculescu un cec în valoare de 21,400 de dolari și 180 puncte WTA.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*