Monica Niculescu a ratat calificarea în turul trei la simplu la US Open 2015

Monica Niculescu a ratat calificarea în turul trei la simplu la US Open 2015
loading...

Monica Niculescu a ratat calificarea în turul trei la simplu la US Open 2015. Românca a fost învinsă în două seturi, de italianca Flavia Pennetta.

Monica Niculescu a pierdut primul set cu 1-6, după 29 de minute de joc cu italianca Flavia Pennetta, a 26-a favorită la US Open 2015.

Românca a început apoi catastrofal și setul doi, pierzându-și la zero serviciul și a fost cât pe ce să fie condusă cu 3-0. Însă, românca a reușit să revină de la 0-40, să își facă serviciul și mai apoi să egaleze scorul al 2-2, în setul doi. Căldura insuportabilă și oboseala au făcut-o pe Niculescu să cedeze din nou serviciul și italianca a ajuns în postura de a servi pentru meci.

Însă la scorul de 5-2, Monica Niculescu a reușit să-i anuleze italiencei trei mingi de meci, după care a făcut re-break.

Apoi la setul de 5-3, la scorul de 40-30 pe serviciul româncei, partida a fost întreruptă două minute după ce o dronă a picat în tribune. După reluarea partidei, Niculescu și-a făcut serviciul și s-a apropiat la doar un game de italiancă. La 5-4, Niculescu a ratat o minge de 5-5, Pennetta a trecut apoi în avantaj și a fructificat cea de-a patra minge de meci.

Pentru accederea în turul doi la simplu feminin, Monica Niculescu va încasa 68,600 de dolari și va primi 70 de puncte WTA.

În proba de simplu feminin de la US Open a mai rămas doar Simona Halep. Irina Begu, Alexandra Dulgheru și Andreea Mitu, au fost eliminate încă din primul tur.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*