Mihaela Buzărnescu, record de victorii în 2017. A câștigat turneul de la Toyota și trece peste Sharapova

Mihaela Buzărnescu, record de victorii în 2017. A câștigat turneul de la Toyota și trece peste Sharapova
loading...

Mihaela Buzărnescu a câștigat duminică, turneul ITF de la Toyota, din Japonia, este al șaptelea trofeu cucerit în 2017 de româncă. Grație acestei victorii, românca o va depăși pe Sharapova în clasamentul WTA.

Mihaela Buzărnescu este noua revelație a tenisului mondial. Românca încheie fabulos anul 2017, cu un titlu la Antipozi care o propulsează pe locul 60 mondial, cea mai bună clasare a sa din istorie.

Românca a învins-o duminică în finala de la Toyota pe slovena Tamara Zidansek, cu 6-0, 6-1, după doar 54 de minute de joc.

Aflată în cel mai bun al al carierei, Buzărnescu a pierdut doar un meci din ultimele 15 disputate, câștigând titlul la Poitiers (Franța, 100.000 dolari) și Toyota și jucând finala la Tokyo (100.000 dolari).

Buzărnescu a început anul pe locul 351 în clasamentul WTA și și-a mai trecut în palmares în 2017 titluri ITF la Hodmezovasarhely (Ungaria, 60.000 dolari), Izmir (Turcia, 60.000 dolari), Getxo (Spania, 25.000 dolari), Versmold (Germania, 60.000 dolari), Biarritz (80.000 dolari).

De asemenea, Buzărnescu a evoluat în premieră la un turneu de Mare Șlem, US Open, bifând prima ei semifinală WTA, la Linz (Austria).

Mihaela Buzărnescu va avea, începând de luni, o clasare mai bună decât cea a Mariei Sharapova, în clasamentul WTA.

În total, în cariera sa, Buzărnescu are 22 de titluri ITF din 29 de finale, iar în 2017 este jucătoarea cu cele mai multe victorii din întreg circuitul WTA, 71 şi doar 20 de înfrângeri.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*