Medicii nu au mai putut face nimic. Polițistul accidentat de turc, a murit la Floreasca

Medicii nu au mai putut face nimic. Polițistul accidentat de turc, a murit la Floreasca
loading...

Gheorghe Ionescu, polițistul accidentat grav pe 2 august de mașina condusă de afaceristul turc Abdullah Atas, a decedat vineri dimineață la Spitalul Floreasca din București.

Agentul de poliție de la Rutieră nu a mai putut fi salvat de medici. Leziunile suferite în urma accidentului rutier din 2 august, când a fost luat pe capotă de mașina turcului, au fost incompatibile cu viața.

Ofiţerul Gheorghe Ionescu va fi înmormântat, duminică, la Cimitirul Ghencea Militar, cu onoruri militare, iar soţia sa va primi un ajutor de 20.000 de euro.

Pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune, agentul şef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofiţerilor, fiind înaintat în gradul de subinspector de poliţie post-mortem, prin ordin al viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, anunţă Ministerul Afacerilor Interne.

Cu profundă tristeţe anunţăm plecarea timpurie dintre noi a colegului şi prietenului nostru, subinspector de poliţie p.m. Gheorghe Ionescu, din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Un profesionist de excepţie, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei de poliţist, dăruit pe deplin familiei şi ţelurilor pe care le-a avut în viaţă, ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în inimile şi sufletele noastre un gol imens, sentimente de tristeţe şi regrete eterne. Dumnezeu să te odihnească în pace,“Dulăule”!“, scriu reprezentanţii MAI, amintind de porecla poliţistului.

Ministrul Gabriel Oprea şi întreaga conducere a instituţiei vor participa duminică la ceremonialul religios de înmormântare a subinspectorului post-mortem Gheorghe Ionescu.

Subinspectorul post-mortem Gheorghe Ionescu avea 44 ani, era căsătorit şi lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne.

În urma decesului, Abdullah Atas, cel care a provocat accidentul, va fi acuzat de omor calificat şi riscă închisoare pe viaţă.

Omul de afaceri turc Abdullah Atas va fi acuzat de omor calificat, în urma decesului poliţistului Gheorghe Ionescu, riscând o pedeapsă de 15 – 25 de ani de închisoare sau detenţiune pe viaţă.

Poliţistul a suferit politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav cu focare hemoragice multiple şi edem cerebral difuz, fractură fronto-parietală stângă, traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale şi fractură sternală, contuzie pulmonară stângă şi hemotorax stâng, traumatism abdominal sever cu ruptură splenică, contuzie pancreatică şi multiple leziuni mezenterice cu ischemie de intestin subţire, contuzie renală stângă şi hematom retroperitoneal minim. El a suferit multiple intervenţii chirurgicale, fiindu-i montat şi un senzor de monitorizare a presiunii intracraniene.

Încadrarea faptei comise pe 2 august de omul de afaceri turc care l-a accidentat grav pe poliţistul de la Rutieră neoprind maşina la semnalele acestuia se schimbă din tentativă de omor în omor calificat.

Accidentul a fost provocat de omul de afaceri turc Abdullah Atas, căruia poliţistul i-a făcut semn să oprească. Acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la Rutieră a accelerat şi l-a lovit. Poliţistul a fost târât pe capotă pe o distanţă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie şi mergea cu o viteză de 180 – 200 de kilometri la oră.

 Abdullah Atas a fost arestat preventiv în 3 august, de Tribunalul Bucureşti.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*