Meci dramatic la Roma, în miez de noapte. Daria Gavrilova, victoria cariere în partida cu Muguruza

Meci dramatic la Roma, în miez de noapte. Daria Gavrilova, victoria cariere în partida cu Muguruza
loading...

Daria Gavrilova şi Garbine Muguruza au reuşit miercuri noapte, cel mai lung şi dramatic meci de la Roma, pe arena centrală. Australianca a revenit în mod incredibil în setul trei şi a fructificat prima minge de meci. Muguruza era demolată după partida maraton.

Ultimul meci disputat miercuri noapte pe arena centrală de la Roma, a fost de-a dreptul dramatic. Daria Gavrilova a făcut meciul carierei în faţa fostului numărul unu mondial, Garbine Muguruza.

Iberica a cîştigat la limită primul set cu 7-5. În setul doi, Gavrilova a defilat şi a câştigat cu 6-2.

Însă în setul trei, australianca a căzut fizic şi psihic şi în scurt timp s-a văzut condusă cu 4-0 şi doar două puncte au lipsit ibericei să facă 5-0.

În mod incredibil, australianca a reuşit să câştige cinci game-uri consecutive şi să preia conducerea cu 5-4.

Muguruza a reuşit egalarea la 5-5 apoi a reuşit re-break foarte rapid, fapt ce a adus-o în postura de a servi pentru meci. Însă, australianca a reuşit miraculos să anuleze mingea de meci şi să împingă setul în tie-break. La 6-5, Muguruza a obţinut a doua minge de break, dar a ratat-o şi pe asta.  Daria Gavrilova a trecut apoi la conducere cu 7-6, având prima sa minge de meci şi miracolul s-a produs. A fructificat mingea de meci după ce Muguruza a returnat afară.

Trei ore, opt minute şi  41 de secunde a durat meciul dintre Gavrilova şi Muguruza, disputat pe Campo Centrale şi terminat la ora 3.00 ora României.

Gavrilova va juca azi de la ora 16.00, cu Maria Sharapova, în optimi de finală la turneul desfăşurat în capitala Italiei.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*