Marko Attila a fost arestat în lipsă. Ungaria refuză să îl predea autorităților române

Marko Attila a fost arestat în lipsă. Ungaria refuză să îl predea autorităților române
loading...

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, că Marko Attila trebuie să fie arestat preventiv în lipsă. Acesta și-a dat demisia din funcția de deputat pe 1 aprilie 2015, dar abia 15 zile mai târziu demisia în original a ajuns la Camera Deputaților. Însă, autoritățile de la Budapesta nu cooperează și nu vor să-l predea pe Attila, autorităților române.

Decizia Înaltei Cruți vine la solicitarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au propus luarea măsurii arestării preventive în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, a inculpatului MARKO ATTILA-GABOR, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru relații interetnice, la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (3 infracțiuni)„, se arată în comunicatul de presă al DNA.

La data de 9 aprilie 2015, inculpatul MARKO ATTILA-GABOR a fost trimis în judecată alături de alți 7 inculpați care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), precum și 4 inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, prin acțiunile sau inacțiunile lor intenționate, cei 12 inculpați au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro (304.837.796 lei).

”Din ansamblul activităților investigative, desfășurate până la momentul emiterii rechizitoriului, a rezultat că inculpatul MARKO ATTILA-GABOR s-a sustras activităților de urmărire penală, părăsind teritoriul României, nefiind audiat.
La data de 26 martie 2015, s-a solicitat Parlamentului României – Camera Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a inculpatului MARKO ATTILA GABOR. La data de 22 aprilie 2015, Parlamentul României – Camera Deputaților a transmis Direcției Naționale Anticorupție adresa nr. 1/1296/VZ din 16.04.2015, prin care a înștiințat că Marko Attila-Gabor și-a depus demisia din funcția de deputat începând cu data de 1 aprilie 2015. La data de 16 aprilie 2015, președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie, prin urmare solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a rămas fără obiect. Menționăm că actele de procedură efectuate în cauză s-au desfășurat în prezența apărătorilor aleși ai inculpatului Marko Attila Gabor, participarea la această activitate permițându-le exercitarea efectivă a dreptului la apărare. Totodată, la data de 08.04.2015, în urma cererii formulate de către apărătorul ales al inculpatului Marko Attila Gabor, i-a fost predat unuia dintre apărătorii aleși ai inculpatului un suport optic conținând, în format electronic, toate actele de urmărire penală efectuate până la data respectivă, în dosarul penal”, mai precizează procurorii DNA.

Urmare a acestei decizii, autoritățile române vor solicita un mandat de urmărire și arestare internațională prin intermediul InterPol. Însă, potrivit unor informații, autoritățile de la Budapesta refuză să pună în aplicare prevederile internaționale privind persoanele date în urmărire internațională. Avocatul lui Marko Attila susține că nu mai poate lua legătura cu clientul său.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*