Lovitură dură pentru echipa de Fed Cup a României. Iată cu cine va juca!

Lovitură dură pentru echipa de Fed Cup a României. Iată cu cine va juca!
loading...

România nu a avut noroc la tragerea la sorţi. Va juca cu cehia în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup by BNP Paribas 2019. Tricolorele joacă în deplasare, în 9 și 10 februarie 2019.

România joacă din nou cu Cehia în Fed Cup. Halep şi compania trebuie să îşi ia revanşa chiar pe terenul adversarelor.

”Din punctul meu de vedere acesta este cel mai puternic adversar. Acum doi ani ele ne-au bătut la Cluj-Napoca și este momentul să ne luăm revanșa. Jucăm cu echipa care a câștigat cinci din ultimele șapte finale Fed Cup și care este din nou în finală, dar dacă vrem să câștigăm trofeul, iar fetele noastre și-au propus acest lucru, atunci trebuie să-i învingem pe cei mai buni. Chiar dacă drumul este lung și anevoios până la câștigarea trofeului, consider că aceasta este, de fapt, finala competiției. Presiunea va fi pe ele, pentru că se joacă la ele acasă, iar noi, să nu uităm, avem în acest moment o echipă foarte valoroasă, și o avem pe Simona Halep, nr. 1 în lume”, a declarat George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.

România și Cehia s-au întâlnit de două ori în istorie, în 1980 și în 2016, cehoaicele impunându-se de fiecare dată. La ultimul meci, Cehia s-a impus la Cluj cu 3-2, victoria decisivă venind la dublu.

”Din cele patru variante posibile aceasta era singura pe care nu ne-o doream. Întotdeauna îți dorești să joci acasă, când este vorba despre Fed Cup, iar după ultimele evenimente reușite de la Cluj-Napoca ne doream și mai mult să jucăm pe teren propriu. Este rău că jucăm la ei, dar și că lotul lor este foarte puternic, au jucătoare bune și la simplu și la dublu. Dar, Cupa Federației este Cupa Federației. Așa cum au câștigat ele la noi acum doi ani, așa putem și noi să câștigăm la ele. Dacă fetele vor fi sănătoase este clar că avem o șansă bună. Avem atâtea jucătoare între cele mai bune 100 din lume, și o avem pe Simona Halep. În fine, faptul că putem avea cinci jucătoare în echipă este un avantaj pentru națiunile care au multe jucătoare valoroase. Pentru acest meci este un avantaj și pentru noi, dar și pentru Cehia. Poți să alegi mai ușor cea mai bună echipă”, a declarat Florin Segărceanu, căpitanul-nejucător al echipei de Fed Cup a României.

Dacă România se impune în duelul cu Cehia, Simona Halep & Co. vor juca în semifinalele competiției. Dacă fetele noastre vor fi învinse, vor juca baraj de menținere în Grupa Mondială.

”Nu este exact ce ne-am dorit, pentru că nu este ușor să joci în pimul tur cu cea mai titrată echipă a ultimului deceniu, mai ales când erau și alte opțiuni, mai accesibile, dar o să ne regrupăm,  și pentru că avem experiența unei întâlniri recente cu Cehia, știm ce e de făcut. Noi avem o echipă puternică, și chiar dacă faptul că jucăm în deplasare este o experiență nouă pentru această națională, sper să facem față cu brio acestei provocări. De ce nu ar fi un vis devenit realitate să batem Cehia, la ea acasă, în primul tur al Gupei Mondiale, pentru ca apoi să câștigăm titlul. Dacă îți dorești să fii cel mai bun din lume, trebuie să îi învingi pe cei mai buni. În privința faptului că putem avea cinci jucătoare în echipă, mă bucură această deschidere, această schimbare anunțată de ITF, și cred că ne va avantaja și pe noi”, a declarat Alina Tecșor, antrenorul echipei de Fed Cup a României.

Cehia a câștigat de 10 ori Fed Cup, în 1975, 1983, 1984, 1985, 1988, 2011, 2012, 2014, 2015, 2016. Pe 10 și 11 noiembrie 2018, Cehia va juca finala Fed Cup contra SUA.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*