Laura Codruţa Kovesi, pusă sub acuzare pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Laura Codruţa Kovesi, pusă sub acuzare pentru luare de mită şi abuz în serviciu
loading...

Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi va fi pusă sub acuzare de Secţia de investigare a magistraţilor, pentru mărturie mincinoasă, abuz în serviciu şi luare de mită. 

Kovesi a anunţat miercuri seară la Europa FM, că a primit astă seară, în jurul orei 20.30, că un poliţist a venit la ea acasă şi i-a adus o citaţie prin care este chemată vineri la Parchetul General în calitate de suspect sub acuzaţia de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Fosta şefă DNA s-a plâns la Europa FM că este un abuz şi că toată această anchetă este abuzivă, şicanatorie pentru a i se pune piedici pentru a nu putea fi numită Procuror Şef al Parchetului European.

Citația vine înainte de a merge la Parlamentul European la audieri, dar probabil este tot o coincidență. Mi-am cumpărat bilet de avion pentru vineri ca să pot să merg la Bruxelles și să particip la audiere. Am fost astăzi la Înalta Curte și am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă loc luni. La nici câteva ore după ce am depus această cerere, am primit această citație. Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă să nu ocup această funcție, pentru că totuși am șanse, sunt candidatul care s-a situat pe primul loc. În citație, nu sunt descrise faptele, urmează să îmi fie aduse la cunoștință când mă voi prezenta la audiere. Dar sunt anumite site-uri foarte apropiate anchetei. Se și scria că urmează să fiu învinuită, jurnaliștii știau de dinainte de acest demers. Bănuiesc că este vorba despre dosarul în care aș fi fost implicată de aducerea lui Popa Nicolae în țară, desigur, o mare minciună. Dacă stăm să ne gândim bine, această investigație este despre faptul că un condamnat definitiv a fost extrădat și adus în România să își execute pedeapsa, și după 10 ani facem această anchetă. Deși e o anchetă deschisă din 2017, nu știu dacă ea a fost închisă. Exact cu o săptămână înainte de audierea mea în Parlamentul European pentru ocuparea acestei funcții eu primesc citație să fiu audiată exact în ziua în care trebuia să fiu prezentă la Bruxelles. Am aproape 24 de ani de activitate, nu am fost niciodată cercetată disciplinar și nici penal, nu am avut niciodată probleme. Conform regulamentului elaborat de CSM, în astfel de situații, dacă nu este începută urmărirea penală, acuzațiile nu pot fi făcute publice. Este foarte dificil să spun ce vor gândi alții. Eu știu că sunt nevinovată, știu că este o etapă intermediară începerea urmăririi penale. Va fi o problemă de credibilitate și a mea, dar și a instituției care a făcut acest demers. Să investighezi după zece ani o faptă, nu văd care era urgența ca eu să fiu chemată înainte să mă prezint la această procedură. Acest lucru poate să îmi afecteze în mod serios candidatura. Am prima șansă în această procedură. Sigur că începerea urmăririi penale s-a făcut pentru a mă bloca în această procedură și nicidecum pentru a afla adevărul. Acest dosar a fost deschis și în 2017, s-au făcut și audieri în cursul anului trecut și atunci sigur că mă întreb, ca în momentul în care eu fac o cerere și spun că voi pleca din țară, după câteva ore mă trezesc cu Poliția și trebuie să mă prezint exact în ziua plecării. Eu voi merge la Bruxelles, audierea este în 26, astăzi mi s-a confirmat și oficial acest lucru. Voi merge, voi explica că sunt nevinovată, voi explica faptul că începerea urmării penale este o șicană. Îmi voi continua drumul în această procedură. Nu voi înceta. Așa cum am spus și când mi-am încheiat mandatul la DNA, corupția poate fi învinsă. În cele șase luni am făcut o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu care am trecut de filtru. Guvernul trebuie să vină și să-mi propună o înțelegere amiabilă, altfel va fi judecat pe fond. Iar al doilea lucru pe care l-am făcut a fost să mă înscriu în acest concurs”, a spus Laura Kovesi la Europa FM.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*